Where do you go nobody knows

In dimineata asta nustiu de ce m-am trezit pe ritmurile celor de la Coldpley in cap. Mai exact cu "God put a smile up on yor face" care incep cu "Where do you go nobody knows". O piesa ce reflrcta putin nonsens, nonsens al omenirii,al lumii asteia nebune de care eu ma agat cumva, nereusind nicicum sa ma atasez mai mult de ea. Asa ca pornesc spre statia de autobus fredonand in minte, where do you go nobody knows... where do you go nobody knows... Si dai si dai... Singur in statie, ca niciodata... Vine autobusul. Fac semn. Opreste.Ma urc, arat cardul de calatorie la cititorul de langa soferul vesnic inchis in cusca lui, de parca-ar fi un criminal in serie, inconjurat cu geam securizat, rupt parca de ceilalti si trec mai departe, grabit cumva, fredonand in minte acelasi refren. Mi s-a parut ca soferul a zis ceva. Ma intorc si intreb: sorry, you say samthing? La care acesta raspunde: Yes! where do you go? Eu confuz, neasteptandu-ma la astfel de intrebare, deja intrat intr-o oarecare monotonie a calatoriei, raspund gandindu-ma, O2 Center si merg mai departe cautandu-mi loc. In dimineata asta ma simt ca in romanele lui Kafka...

Povestiri

Cred ca-as fi prea plictisitor sa continui prin a ridica in slavi acest minunat oras, acesti oameni cumsecade, povestind in continuare despre viata mea care intradevar a devenit radianta si plina de sens, tocmai datorita acestui impact puternic si clar cu ceea ce eu numesc normalitate. Sunt putin si dezamagit, recunosc... Si ghici de ce? De atitudinea... Ghici a cui? A romanilor de-aici. Care bineanteles au venit din tara imbelsugati cu: plangere de mila, "totul este greu, englezii nu te-accepta numai pentru faptul ca esti roman" cu aceiasi lipsa de chef de lucru si ostilitate fata de acesta si o enorma complacere. Lucruri care recunosc ma racaie. Dar sunt si care ma distreaza. Spre exemplu merg cu trenul in fiecare dimineata de la London Bridge pana la Albany Park. Lumea in general e tacuta, fiecare in treaba lui, majoritatea asculta muzica in casti, altii citesc, clar, toata lumea ingrijita si grijulie. Toate natiile acestui pamant prezente. Intr-o dimineata imi iau si eu ziarul si ma apuc linistit sa-mi imbunatatesc engleza prin citit presa, ascultand cu atentie indicatiile primite de la cineva. Numai ca la un moment dat suna un telefon foarte tare, menit sa aduca la viata amorteala asta taraganata intrerupta numai de glasul robotului ce anunta statiile. Un glas tunat din cer care incepe direct "mai handicapatule,ai facut ce-am zis eu, ce pastili matii tat o lalai..." Si continua cu burlane, care trebuie sa se potriveasca, in gura mare, injurand si gesticuland incontinu, despre problema extrem de spinoasa,a burlanelor, ca de, tot nu-l intelegea nimeni... A inchis intr-un sfarsit si a coborat in urmatoarea statie, lasand in urma lui rasuflarea usuratoare a intregului compartiment. Nu mi-e rusine sa recunosc fata de nimeni ca sunt roman si pot zice cu siguranta ca in ciuda fenomenelor mai sus mentionate, nimeni de aici, inafara probabil de extremisti nu are nici o problema cu apartenenta ta. In prima zi de munca, trebuia sa ajung la locatiea respectiva. Am ajuns in cartier si trebuia sa caut strada. Din comoditate, am intrebat pe un nene unde e. Mi-a zis nu stie unde-i si in urmatorul moment l-a strigat pe vanzatorul magazinului in apropierea caruia eram, prinzandu-ma de umar in semn sa nu plec, intrebandu-l pe acesta. Vanzatorul nu stia. Ok, Thank you spun eu si dau sa plec. Numai ca intre timp apare altcineva ce coboara din masina si da sa intre rapid in magazin, iar nenea nu se sfieste sa steie pe ganduri si-l intreaba rapid. Omul se opreste si-mi da explicatii cu lux de amanunte calm si precis. Le multumesc si plec bucuros spre destinatie. Nu am facut nici macar 100 de metri si omul ce mi-a zis unde-i strada, apare cu masina si opreste in dreptul meu zicandu-mi sa urc ca ma duce el pe Shirley avenue. Recunosc ca am avut o usoara eschiva, neasteptandu-ma la astfel de reactii si cumva din reflex, am dat sa ocolesc masina sa ma urc pe partea aialalta obisnuit cu volanul pe dreapta. Dar am realizat rapid, m-am urcat in masina si am multumit frumos stapanindu-mi emotiile. Ma intrebat daca vin in vizita la cineva, pt ca asa dadeam. Am zambit si i-am zis ca sunt din Romania si e prima zi de munca. Mi-a zis ca a fost si el odata in Bucuresti si i se pare o tara foarte frumoasa intrebandu-ma la ce nr vreau sa ajung. I-am zis numarul si in cateva momente am si ajuns. I-am multumit frumos si am zis ca-i sunt foarte recunoscator. Mi-a zis No problem si good luck! M-am dat jos inmarmurit si cu o atitudine extraordinara care ma ajutat enorm in prima zi de munca. Asa ca nu vreau sa mai aud vre-un roman ce vorbeste urat de vre-un englez.

Morning in London

Mi-am facut un expreso perfect. Toata lumea doarme... Am iesit in fata casei pe un scaun asezat frumos acolo. Sunt inundat de aburii si aroma puternica a cafelei, ca sa nu mai vorbesc de racoarea si mirosul tomnatec si de razele puternice de soare ce s-au tintuit pe casele din caramida, atat de intretinute, asezate cu gust, intr-un spectacol, pe care nu neaparat, trebuie sa fii strain ca sa-l poti observa. Prima dimineata aici. As putea spune perfecta. Intre timp s-a trezit nepotul punand pe desene, care se aud de-afara. Exact ceea ce trebuia pentru ca totul sa fie perfect. Se simte viata, se simte libertatea, se simte binele. Aici si pretutindeni. Am ajuns ieri, avand pe avion compania unei superbe domnisoare romanca, Bianca pe nume, mutata in Londra de un an si ceva si care mi-am putut da seama ca era mai emotionata ca mine, la a patra calatorie, spre Londra. Companie ce a continuat si pe autobus, ajutat find de aceasta, sa gasesc drumul spre locul unde trebuia sa merg, scutin-do pe sora-mea de efortul de a veni dupa mine pana la aeroport, ea trebuind sa-si duca feciorul la scoala exact in timpul in care am ajuns eu. Am coborat cu extrem de draguta fata in aceeasi statie, eu asteptand-o pe sora-mea, care intre timp se elibera-se, iar ea pe prietenu-so sa vina dupa noi. Ma asteptam sa am niste morcovi imensi, dar mai mare mi-a fost surpriza sa vad ca nu-i asa de loc. Am avut si ocazia sa-mi experimentez engleza mea ioniliesciana si mi-am dat seama ca ma descurc.O gramada de lume aici, aseara au fost prieteni de-ai lui sora-mea aici, s-au facut gratare in fata casei. Asta asa ca sa nu uit ca sunt roman. :) Imi place si asa o sa ramana :)

17. 06. 2012 ora 2. 30 am

Sunt in club.
Cat de plictisit poate fi un om ca sa scrie pe blog din club?
Nu-i plictiseala, de fapt ma simt bine, flirtez cu cateva fete, ascult basii puternici care parca i-ti scot inima din piept si ti-o lasa prada ritmurilor raslete melodice.
Inghesuiala puternica. Stau la bar. I-mi dau seama ca in stanga
si in dreapta mea e o distanta de un metru. I-mi vine sa rad din toata inima mea. Cine stie ce mare bastan m-or mai fi considerand si copii astia...
A trecut deja o ora cred si spatiul meu, atat de pretios si convenabil, a fost corupt deja. Adevarul e, ca am apucat sa beau cateva beri si astfel am reusit sa fiu mai de-a casei, mai in trend, mai maleabil cred. Numai ca langa mine, la un momentdat s-a pus un alt bastan pe cre-l urasc. Bea Corona si fumeaaza Kent, atat de trist si in plus e imbracat si intr-un sacou alb, care i-mi distruge tot spectrul meu luminos. Ma gandesc, daca tot esti asa de suparat, ce dracu cauti aici? Dilema se rezolva usor. Vine prietena-sa, ii zice ceva si incearca sa-l pupe. Acesta se trage nervos cu un aer frustrat mai luand o gura de bere. Ea pleaca. El mai sta vre-o zece minute contempland si pleaca cu un aer mandru, lasandu-si jumatate din berea cu lamaie nebauta, eliberandu-mi pretiosul meu spatiu.
I-mi ridic nasul din telefon si observ pe cea mai frumoasa tipa din zona, cum ma priveste zambind ridicand pe urma privirea pe animatoarea ce danseaza pe bar. O fata foarte senzuala, naturala care cu siguranta e impreuna cu sora ei putin mai inalta si diametral opusa acesteia, serioasa si retrasa pe care recunosc ca am observa-to prima data dar care din pacate e data la o parte de sora ei mult mai infingareata care si-a luat locul pe podium, in fata la bar. Ma simt atragator, chiar foarte atragator. Pana si animatoarea, caruia recunosc lipsit de barbatie, ca ma chinui sa-i observ trasaturile fetei si nu a feselor care intradevar sunt atat de... I-mi arunca o privire ce ma socheaza. I-mi dau seama ca femeile, fetele confunda atat de des puterile si au o nevoie atat de mare de ceva ce sa vina din exteriorul lor si care sa le faca marete. In schimb, barbati respectiv baieti devin atat de infernali cand sunt placuti. Nu-i suport, mi se pare total necaracteristic cand vad un barbat indragostit, parca vad o carpa de sters pe jos si am dorinta certa de a oferi pumni, caruia recunosc, greu ma pot abtine. Si cand ma gandesc, cati pumni am meritat eu... Dar nu mai asa invata omul, pe pielea lui.
Mama ce filosof am devenit iarasi! Si sunt in club. Am venit aici la agatat nu la filosofat.
Ii fac semn barmanului, inca o bere, a sasea, a saptea habar nu am. Acesta i-mi pune si un shot din partea casei facandu-mi semnul de ok.


Proprie analiza

Mor de ras. Ca sa fiu in trend, nu de alta. Suntem o tara de glumeti. Privesc la televizor. De vreo saptamana sunt la ai mei, asteptand inca o noua saptamana de relaxare tot aici, binefacatoare, inaintea plecarii mele in Londra. Nu m-am miscat deloc repede, satul de lumea asta a vitezei. Nu ma grabesc nicaieri, am fugit destul. M-am uitat timp de-o saptamana si la televizor, ca oamenii normali si astfel am ajuns la curent cu ce se-ntampla in tara asta. De ce mor de ras? Dupa criza politica in care glumetul Basescu, este suspendat, are nunta si urmeaza sa-si ia locul in scaunul prezidential, se ridica adversarii lui politici (care totusi au pierdut), premierul Ponta si aliatul Crin, care in loc sa fie macar ei seriosi, aratand o alternativa solida la raul care exista (pentru ca totusi au pretentii de conducatori de tara) se iau la intrecere cu glumetul, aratand impreuna ca pot si ei fi la fel de glumeti si ameninta cu autodenuntarea. Privesc moderatoarele intepate, rele, ce sar la gaturi, incercand sa faca dreptate si interlocutorii isteti si evazivi, nu mai putin glumeti, incercand binenteles, sa decongestioneze elegant si barbateste situatia creata de doamna in flacari. N-am ce face, decat sa stau si sa rad si sa ma-ntreb prosteste, de ce dracu nu m-am putut uita la tv pana acum, sa vad si eu cam unde suntem si cam unde mergem?
In concluzie, nu pot sa zic decat, ca peste doua milioane de romani, tineri toti, sunt plecati din tara, muncind cu demnitate pamanturile altora in timp ce ale noastre raman seci si pustii. Anul asta s-a irigat la noi in tara 10% fata de 1990, in timp ce noi importam spre castigul altora. Pot spune ca nu exista nici un control asupra patronatelor, protejate chiar sa-si faca propriile lor legi care bineinteles nu vor fi niciodata in favoarea angajatului de rand, la noi inca umil si cu capul plecat, cum a fost invatat de comunism, care nici macar nu mai are aer sa discearna nimic din ce spuneti voi, daca spuneti ceva si voteaza pe cel mai glumet, ca-i mai popular si da pe urma la "Cireasa de pe tort" gandindu-se la copii plecati in Spania.
Sorry, Romania, te parasesc si eu...

Levitatie de sambata

Meeerg cu trenu'! Nu-mi vine a crede, n-am mai fost de vreo 3 ani si si atunci am facut o mare minune. I-mi amintesc de vremurile cand mergeam la scoala la Toplita, duminica dupamasa, ne intalneam o gramada de adolescenti galagiosi si plini de viata, ce invatam la acelasi liceu, pusi pe sotii toti intre compartimentele de vagoane...
Nu pot fuma... Una din cele mai mari provocari la care m-am supus... Sa rezist 3 ore fara tigara. Ce-o fi fost in capul meu, habar nu am.
Ii nunta lui vara-meu si n-am ce face, de buna voie si nesilit de nimeni, numai de sora-mea cea mijlocie, care a sarit ca arsa la intrebarea mea retorica "asa-i ca n-ar fi mare bai daca nu vin", e varul tau dulce, ai inebunit! Trebuie sa merg, sa-mi respect obligatiile morale.
Am o ciuda de moarte... Un familion imens, o gramada de unchi si matusi, veri si vere si astea toate datorita strabunicului si strabunicii care au reusit sa faca nu mai putin de 12 copii iar dupa care bunicu' cu bunica mai lenesi fiind au facut doar 4. Nu-i acuz de nimic, ba chiar din contra, parca-i stimez, dar totusi cred ca au exagerat un pic. Asa erau vremurile...
E super relaxant sa mergi cu trenul, mai ales ca Valea Muresului e superba, iar acesta merge foarte incet si lin, astfel in cat reusesti sa inhalezi cumva linistea acestei zone, pe care o stiu atat de bine, cu oameni totusi repeziti si apucati, generosi si mandri.
Ador nimicurile ce le scriu, tiganii de vizavi, femeia din colt, ce se uita ingandurata pe geam, fica-sa care citeste o carte de povesti, vopseaua scorojita de pe geamul asta vechi de vagon, verdele negru a padurii, apa Muresului si nunta ce va urma.

1 Mai

Telecomenzi in pungi de plastic, manele, muzica populara, sfarait de mici, fum si alcol cat cuprinde. Am fost chemat la n-spe mii de gratare de genul asta. Am refuzat respectos, mergand la ai mei unde bineinteles tot nu am putut scapa de o mica pleeada. Dar per total a fost super, am iesit la plimbare prin gradina, m-am lafait cu distractia mea "penibila": muzica de relaxare, filme, tigari, cafea, somn cat cuprinde. Urasc iesitul la gratar, cu oameni beti care vorbesc aiurea si dupa cateva pahare incep sa se deie buni cu realizarile lor, cu, cunostintele lor, impliniti total si care asteapta de la tine replici de admiratie si sa vii daca poti in contradictoriul lor, laudandu-te si tu cu ale tale. Ei bine, eu nu prea am cu ce ma lauda si poate de asta mi-e greu sa fiu un om intre oameni. Si recunosc sincer ca daca m-apuc sa beau cot la cot, nu ma pot abtine din ale mele si imi iau aula de "mai merge-ti voi si in pula mea" si la urma urmei nu iese bine deloc, asa ca mai bine stau eu acasa frumos si imi vad de ale mele. Oi fi vre-un snob... Cine stie...? Dar pur si simplu nu-mi place! Ma plictiseste, mi-e mila pur si simplu de astfel de distractii, de cat de horor devin oamenii in astfel de situatii. Ha ha ha! Pur si simplu nu pot face fata rasului din nimica, balelor lasate de barbatii beti la vederea fundurilor femeilor si ocosenia acestora, mandre ca sunt admirate. Normal, toti avem nevoie de evadare din viata cotidiana, dar de unde vine acesta caracteristica de termita a omului de a topi tot si de a refula adesea intr-un dezmat penibil pe care mai are si curajul sa-l numeasca viata... Pentru ca majoritatea asta spun, in astfel de situatii, "asta-i viata, bem, mancam si cand ne-o fi mai rau asa sa ne fie!" Habar nu am... Ce m-a apucat sa bag de vina acum? Faptul ca acesti oameni vad "viata" numai asa, iar a doua zi cand trebuie sa intri inevitabil in contact cu ei, pur si simplu nu mai ai cu cine vorbi, pentru ca sunt suparati, stresati revenind in acelasi cotidian penibil care nu se mai numeste "viata" si asta ma afecteaza pentru ca vreau nu vreau sunt prins si eu la mijloc! La urma urmei, vede fiecare lucrurile cum vrea sau cum a fost invatat sa le vada. Pentru mine viata inseamna fiecare secunda ce o traiesc, tot ce ma inconjoara fie ca ma bucura sau ma supara, fie ca-mi place fie ca nu. Si ma simt super ok in ea oricand.

muzica de-a mea

Loading...