Where do you go nobody knows

In dimineata asta nustiu de ce m-am trezit pe ritmurile celor de la Coldpley in cap. Mai exact cu "God put a smile up on yor face" care incep cu "Where do you go nobody knows". O piesa ce reflrcta putin nonsens, nonsens al omenirii,al lumii asteia nebune de care eu ma agat cumva, nereusind nicicum sa ma atasez mai mult de ea. Asa ca pornesc spre statia de autobus fredonand in minte, where do you go nobody knows... where do you go nobody knows... Si dai si dai... Singur in statie, ca niciodata... Vine autobusul. Fac semn. Opreste.Ma urc, arat cardul de calatorie la cititorul de langa soferul vesnic inchis in cusca lui, de parca-ar fi un criminal in serie, inconjurat cu geam securizat, rupt parca de ceilalti si trec mai departe, grabit cumva, fredonand in minte acelasi refren. Mi s-a parut ca soferul a zis ceva. Ma intorc si intreb: sorry, you say samthing? La care acesta raspunde: Yes! where do you go? Eu confuz, neasteptandu-ma la astfel de intrebare, deja intrat intr-o oarecare monotonie a calatoriei, raspund gandindu-ma, O2 Center si merg mai departe cautandu-mi loc. In dimineata asta ma simt ca in romanele lui Kafka...

Povestiri

Cred ca-as fi prea plictisitor sa continui prin a ridica in slavi acest minunat oras, acesti oameni cumsecade, povestind in continuare despre viata mea care intradevar a devenit radianta si plina de sens, tocmai datorita acestui impact puternic si clar cu ceea ce eu numesc normalitate. Sunt putin si dezamagit, recunosc... Si ghici de ce? De atitudinea... Ghici a cui? A romanilor de-aici. Care bineanteles au venit din tara imbelsugati cu: plangere de mila, "totul este greu, englezii nu te-accepta numai pentru faptul ca esti roman" cu aceiasi lipsa de chef de lucru si ostilitate fata de acesta si o enorma complacere. Lucruri care recunosc ma racaie. Dar sunt si care ma distreaza. Spre exemplu merg cu trenul in fiecare dimineata de la London Bridge pana la Albany Park. Lumea in general e tacuta, fiecare in treaba lui, majoritatea asculta muzica in casti, altii citesc, clar, toata lumea ingrijita si grijulie. Toate natiile acestui pamant prezente. Intr-o dimineata imi iau si eu ziarul si ma apuc linistit sa-mi imbunatatesc engleza prin citit presa, ascultand cu atentie indicatiile primite de la cineva. Numai ca la un moment dat suna un telefon foarte tare, menit sa aduca la viata amorteala asta taraganata intrerupta numai de glasul robotului ce anunta statiile. Un glas tunat din cer care incepe direct "mai handicapatule,ai facut ce-am zis eu, ce pastili matii tat o lalai..." Si continua cu burlane, care trebuie sa se potriveasca, in gura mare, injurand si gesticuland incontinu, despre problema extrem de spinoasa,a burlanelor, ca de, tot nu-l intelegea nimeni... A inchis intr-un sfarsit si a coborat in urmatoarea statie, lasand in urma lui rasuflarea usuratoare a intregului compartiment. Nu mi-e rusine sa recunosc fata de nimeni ca sunt roman si pot zice cu siguranta ca in ciuda fenomenelor mai sus mentionate, nimeni de aici, inafara probabil de extremisti nu are nici o problema cu apartenenta ta. In prima zi de munca, trebuia sa ajung la locatiea respectiva. Am ajuns in cartier si trebuia sa caut strada. Din comoditate, am intrebat pe un nene unde e. Mi-a zis nu stie unde-i si in urmatorul moment l-a strigat pe vanzatorul magazinului in apropierea caruia eram, prinzandu-ma de umar in semn sa nu plec, intrebandu-l pe acesta. Vanzatorul nu stia. Ok, Thank you spun eu si dau sa plec. Numai ca intre timp apare altcineva ce coboara din masina si da sa intre rapid in magazin, iar nenea nu se sfieste sa steie pe ganduri si-l intreaba rapid. Omul se opreste si-mi da explicatii cu lux de amanunte calm si precis. Le multumesc si plec bucuros spre destinatie. Nu am facut nici macar 100 de metri si omul ce mi-a zis unde-i strada, apare cu masina si opreste in dreptul meu zicandu-mi sa urc ca ma duce el pe Shirley avenue. Recunosc ca am avut o usoara eschiva, neasteptandu-ma la astfel de reactii si cumva din reflex, am dat sa ocolesc masina sa ma urc pe partea aialalta obisnuit cu volanul pe dreapta. Dar am realizat rapid, m-am urcat in masina si am multumit frumos stapanindu-mi emotiile. Ma intrebat daca vin in vizita la cineva, pt ca asa dadeam. Am zambit si i-am zis ca sunt din Romania si e prima zi de munca. Mi-a zis ca a fost si el odata in Bucuresti si i se pare o tara foarte frumoasa intrebandu-ma la ce nr vreau sa ajung. I-am zis numarul si in cateva momente am si ajuns. I-am multumit frumos si am zis ca-i sunt foarte recunoscator. Mi-a zis No problem si good luck! M-am dat jos inmarmurit si cu o atitudine extraordinara care ma ajutat enorm in prima zi de munca. Asa ca nu vreau sa mai aud vre-un roman ce vorbeste urat de vre-un englez.

Morning in London

Mi-am facut un expreso perfect. Toata lumea doarme... Am iesit in fata casei pe un scaun asezat frumos acolo. Sunt inundat de aburii si aroma puternica a cafelei, ca sa nu mai vorbesc de racoarea si mirosul tomnatec si de razele puternice de soare ce s-au tintuit pe casele din caramida, atat de intretinute, asezate cu gust, intr-un spectacol, pe care nu neaparat, trebuie sa fii strain ca sa-l poti observa. Prima dimineata aici. As putea spune perfecta. Intre timp s-a trezit nepotul punand pe desene, care se aud de-afara. Exact ceea ce trebuia pentru ca totul sa fie perfect. Se simte viata, se simte libertatea, se simte binele. Aici si pretutindeni. Am ajuns ieri, avand pe avion compania unei superbe domnisoare romanca, Bianca pe nume, mutata in Londra de un an si ceva si care mi-am putut da seama ca era mai emotionata ca mine, la a patra calatorie, spre Londra. Companie ce a continuat si pe autobus, ajutat find de aceasta, sa gasesc drumul spre locul unde trebuia sa merg, scutin-do pe sora-mea de efortul de a veni dupa mine pana la aeroport, ea trebuind sa-si duca feciorul la scoala exact in timpul in care am ajuns eu. Am coborat cu extrem de draguta fata in aceeasi statie, eu asteptand-o pe sora-mea, care intre timp se elibera-se, iar ea pe prietenu-so sa vina dupa noi. Ma asteptam sa am niste morcovi imensi, dar mai mare mi-a fost surpriza sa vad ca nu-i asa de loc. Am avut si ocazia sa-mi experimentez engleza mea ioniliesciana si mi-am dat seama ca ma descurc.O gramada de lume aici, aseara au fost prieteni de-ai lui sora-mea aici, s-au facut gratare in fata casei. Asta asa ca sa nu uit ca sunt roman. :) Imi place si asa o sa ramana :)

17. 06. 2012 ora 2. 30 am

Sunt in club.
Cat de plictisit poate fi un om ca sa scrie pe blog din club?
Nu-i plictiseala, de fapt ma simt bine, flirtez cu cateva fete, ascult basii puternici care parca i-ti scot inima din piept si ti-o lasa prada ritmurilor raslete melodice.
Inghesuiala puternica. Stau la bar. I-mi dau seama ca in stanga
si in dreapta mea e o distanta de un metru. I-mi vine sa rad din toata inima mea. Cine stie ce mare bastan m-or mai fi considerand si copii astia...
A trecut deja o ora cred si spatiul meu, atat de pretios si convenabil, a fost corupt deja. Adevarul e, ca am apucat sa beau cateva beri si astfel am reusit sa fiu mai de-a casei, mai in trend, mai maleabil cred. Numai ca langa mine, la un momentdat s-a pus un alt bastan pe cre-l urasc. Bea Corona si fumeaaza Kent, atat de trist si in plus e imbracat si intr-un sacou alb, care i-mi distruge tot spectrul meu luminos. Ma gandesc, daca tot esti asa de suparat, ce dracu cauti aici? Dilema se rezolva usor. Vine prietena-sa, ii zice ceva si incearca sa-l pupe. Acesta se trage nervos cu un aer frustrat mai luand o gura de bere. Ea pleaca. El mai sta vre-o zece minute contempland si pleaca cu un aer mandru, lasandu-si jumatate din berea cu lamaie nebauta, eliberandu-mi pretiosul meu spatiu.
I-mi ridic nasul din telefon si observ pe cea mai frumoasa tipa din zona, cum ma priveste zambind ridicand pe urma privirea pe animatoarea ce danseaza pe bar. O fata foarte senzuala, naturala care cu siguranta e impreuna cu sora ei putin mai inalta si diametral opusa acesteia, serioasa si retrasa pe care recunosc ca am observa-to prima data dar care din pacate e data la o parte de sora ei mult mai infingareata care si-a luat locul pe podium, in fata la bar. Ma simt atragator, chiar foarte atragator. Pana si animatoarea, caruia recunosc lipsit de barbatie, ca ma chinui sa-i observ trasaturile fetei si nu a feselor care intradevar sunt atat de... I-mi arunca o privire ce ma socheaza. I-mi dau seama ca femeile, fetele confunda atat de des puterile si au o nevoie atat de mare de ceva ce sa vina din exteriorul lor si care sa le faca marete. In schimb, barbati respectiv baieti devin atat de infernali cand sunt placuti. Nu-i suport, mi se pare total necaracteristic cand vad un barbat indragostit, parca vad o carpa de sters pe jos si am dorinta certa de a oferi pumni, caruia recunosc, greu ma pot abtine. Si cand ma gandesc, cati pumni am meritat eu... Dar nu mai asa invata omul, pe pielea lui.
Mama ce filosof am devenit iarasi! Si sunt in club. Am venit aici la agatat nu la filosofat.
Ii fac semn barmanului, inca o bere, a sasea, a saptea habar nu am. Acesta i-mi pune si un shot din partea casei facandu-mi semnul de ok.


Proprie analiza

Mor de ras. Ca sa fiu in trend, nu de alta. Suntem o tara de glumeti. Privesc la televizor. De vreo saptamana sunt la ai mei, asteptand inca o noua saptamana de relaxare tot aici, binefacatoare, inaintea plecarii mele in Londra. Nu m-am miscat deloc repede, satul de lumea asta a vitezei. Nu ma grabesc nicaieri, am fugit destul. M-am uitat timp de-o saptamana si la televizor, ca oamenii normali si astfel am ajuns la curent cu ce se-ntampla in tara asta. De ce mor de ras? Dupa criza politica in care glumetul Basescu, este suspendat, are nunta si urmeaza sa-si ia locul in scaunul prezidential, se ridica adversarii lui politici (care totusi au pierdut), premierul Ponta si aliatul Crin, care in loc sa fie macar ei seriosi, aratand o alternativa solida la raul care exista (pentru ca totusi au pretentii de conducatori de tara) se iau la intrecere cu glumetul, aratand impreuna ca pot si ei fi la fel de glumeti si ameninta cu autodenuntarea. Privesc moderatoarele intepate, rele, ce sar la gaturi, incercand sa faca dreptate si interlocutorii isteti si evazivi, nu mai putin glumeti, incercand binenteles, sa decongestioneze elegant si barbateste situatia creata de doamna in flacari. N-am ce face, decat sa stau si sa rad si sa ma-ntreb prosteste, de ce dracu nu m-am putut uita la tv pana acum, sa vad si eu cam unde suntem si cam unde mergem?
In concluzie, nu pot sa zic decat, ca peste doua milioane de romani, tineri toti, sunt plecati din tara, muncind cu demnitate pamanturile altora in timp ce ale noastre raman seci si pustii. Anul asta s-a irigat la noi in tara 10% fata de 1990, in timp ce noi importam spre castigul altora. Pot spune ca nu exista nici un control asupra patronatelor, protejate chiar sa-si faca propriile lor legi care bineinteles nu vor fi niciodata in favoarea angajatului de rand, la noi inca umil si cu capul plecat, cum a fost invatat de comunism, care nici macar nu mai are aer sa discearna nimic din ce spuneti voi, daca spuneti ceva si voteaza pe cel mai glumet, ca-i mai popular si da pe urma la "Cireasa de pe tort" gandindu-se la copii plecati in Spania.
Sorry, Romania, te parasesc si eu...

Levitatie de sambata

Meeerg cu trenu'! Nu-mi vine a crede, n-am mai fost de vreo 3 ani si si atunci am facut o mare minune. I-mi amintesc de vremurile cand mergeam la scoala la Toplita, duminica dupamasa, ne intalneam o gramada de adolescenti galagiosi si plini de viata, ce invatam la acelasi liceu, pusi pe sotii toti intre compartimentele de vagoane...
Nu pot fuma... Una din cele mai mari provocari la care m-am supus... Sa rezist 3 ore fara tigara. Ce-o fi fost in capul meu, habar nu am.
Ii nunta lui vara-meu si n-am ce face, de buna voie si nesilit de nimeni, numai de sora-mea cea mijlocie, care a sarit ca arsa la intrebarea mea retorica "asa-i ca n-ar fi mare bai daca nu vin", e varul tau dulce, ai inebunit! Trebuie sa merg, sa-mi respect obligatiile morale.
Am o ciuda de moarte... Un familion imens, o gramada de unchi si matusi, veri si vere si astea toate datorita strabunicului si strabunicii care au reusit sa faca nu mai putin de 12 copii iar dupa care bunicu' cu bunica mai lenesi fiind au facut doar 4. Nu-i acuz de nimic, ba chiar din contra, parca-i stimez, dar totusi cred ca au exagerat un pic. Asa erau vremurile...
E super relaxant sa mergi cu trenul, mai ales ca Valea Muresului e superba, iar acesta merge foarte incet si lin, astfel in cat reusesti sa inhalezi cumva linistea acestei zone, pe care o stiu atat de bine, cu oameni totusi repeziti si apucati, generosi si mandri.
Ador nimicurile ce le scriu, tiganii de vizavi, femeia din colt, ce se uita ingandurata pe geam, fica-sa care citeste o carte de povesti, vopseaua scorojita de pe geamul asta vechi de vagon, verdele negru a padurii, apa Muresului si nunta ce va urma.

1 Mai

Telecomenzi in pungi de plastic, manele, muzica populara, sfarait de mici, fum si alcol cat cuprinde. Am fost chemat la n-spe mii de gratare de genul asta. Am refuzat respectos, mergand la ai mei unde bineinteles tot nu am putut scapa de o mica pleeada. Dar per total a fost super, am iesit la plimbare prin gradina, m-am lafait cu distractia mea "penibila": muzica de relaxare, filme, tigari, cafea, somn cat cuprinde. Urasc iesitul la gratar, cu oameni beti care vorbesc aiurea si dupa cateva pahare incep sa se deie buni cu realizarile lor, cu, cunostintele lor, impliniti total si care asteapta de la tine replici de admiratie si sa vii daca poti in contradictoriul lor, laudandu-te si tu cu ale tale. Ei bine, eu nu prea am cu ce ma lauda si poate de asta mi-e greu sa fiu un om intre oameni. Si recunosc sincer ca daca m-apuc sa beau cot la cot, nu ma pot abtine din ale mele si imi iau aula de "mai merge-ti voi si in pula mea" si la urma urmei nu iese bine deloc, asa ca mai bine stau eu acasa frumos si imi vad de ale mele. Oi fi vre-un snob... Cine stie...? Dar pur si simplu nu-mi place! Ma plictiseste, mi-e mila pur si simplu de astfel de distractii, de cat de horor devin oamenii in astfel de situatii. Ha ha ha! Pur si simplu nu pot face fata rasului din nimica, balelor lasate de barbatii beti la vederea fundurilor femeilor si ocosenia acestora, mandre ca sunt admirate. Normal, toti avem nevoie de evadare din viata cotidiana, dar de unde vine acesta caracteristica de termita a omului de a topi tot si de a refula adesea intr-un dezmat penibil pe care mai are si curajul sa-l numeasca viata... Pentru ca majoritatea asta spun, in astfel de situatii, "asta-i viata, bem, mancam si cand ne-o fi mai rau asa sa ne fie!" Habar nu am... Ce m-a apucat sa bag de vina acum? Faptul ca acesti oameni vad "viata" numai asa, iar a doua zi cand trebuie sa intri inevitabil in contact cu ei, pur si simplu nu mai ai cu cine vorbi, pentru ca sunt suparati, stresati revenind in acelasi cotidian penibil care nu se mai numeste "viata" si asta ma afecteaza pentru ca vreau nu vreau sunt prins si eu la mijloc! La urma urmei, vede fiecare lucrurile cum vrea sau cum a fost invatat sa le vada. Pentru mine viata inseamna fiecare secunda ce o traiesc, tot ce ma inconjoara fie ca ma bucura sau ma supara, fie ca-mi place fie ca nu. Si ma simt super ok in ea oricand.

Putin de sus

Voi oamenii sunteti perfecti.
Mergeti la servici, agonisiti, luptati tot timpul pentru ceva mai bun, va doriti, vreti, capabili cateodata, incapabili uneori, placuti, urati... Cand cum... Normalitatea e cea mai sigura si suava chestie. O chestie in care va ghemuiti ca intr-un pat ocrotitor. Sunt invidios un pic, recunosc... N-am putut niciodata sta prea mult in acest pat cald, ocrotitor, preferand in nebunia mea sa ma arunc in aer! Si nu ca n-as fi vrut... Pur si simplu.
Acum cand am inteles, intr-un sfarsit, cum functioneaza chestiile in mod real, i-mi vine sa rad cu o pofta demonica de iscusintele mele, prin care am reusit sa-mi fac viata usoara tot timpul.
Femeile...
Singura chestie pe care n-am inteles-o niciodata... Si la cum merg lucrurile, nici n-am s-o inteleg...
I-mi zicea un prieten, ca sunt ca samuraii :) iti pot lua gatul jos dintr-o singura lovitura, fara ca sa bagi de seama :))
Se pare ca nu s-a inselat.
Daca vrei sa nu ocolesti spitalul de nebuni, trebuie doar sa-ti pui mintea cu ele si exact acolo ajungi. Si n-am crezut... Pana nu am simtit-o pe pielea mea... Asa mi-e felul, nu cred pana nu vad. Prost fel...
Ca sa cuceresti o femeie, in primul rand, trebuie sa-i rezolvi toate ecuatiile ce ti le pune pe masa:
-1 trebuie sa-i demonstrezi ca esti normal (recunosc, cel mai greu punct pentru mine)
-2 multa atentie, sa-i ghicesti pana chiar si gandurile si sa actionezi in consecinta
-3 nici chiar asa multa atentie, devii suspicios
-4 sa fii dragut
-5 nici foarte dragut, devii plictisitor
-6 sa stii sa te faci dorit
-7 sa stii sa te faci dorit, dar numai pentru ea
-8 sa stii cand sa vorbesti
-9 sa stii cand sa taci
-10 sa fi gelos
-11 sa fi gelos, dar nici chiar asa de tare
-12 sa fi tandru, dar nu foarte tare
-13 sa fi salbatic, dar nu foarte tare
-14 sa fi serios, dar nu foarte tare
-15 sa o impresionezi cu gesturi simple
-16 sa bei, dar cu masura
-17 sa lupti pentru ea
-18 sa o asculti
-19 sa o asculti, dar nu numai cu urechile
Ai rezolvat toate aceste puncte! Te-ai scos, e a ta!
Numai ca dupa aceasta urmeaza al doi-lea rand, nu ajunge sa te coiesti sa le faci toate astea, astea trebuiesc mentinute si primesti integrale complicate.
Asa ca m-am lejerit si am renuntat sa mai cuceresc femei... Le las pe ele sa ma cucereasca pe mine, e mult mai simplu, trebuie sa fie sexy sau destepte, daca s-ar putea amandoua calitati de-o data n-ar strica... :)

Beau, deci exist

Cand joc sah sunt foarte arogant, ma cred foarte destept(una din hibele mele majore). Numai ca, in urma cu vre-o doi ani mi-a cam fost zdruncinata aceasta caracteristica de atotstiutor arogant. Si oare de cine? De un betivan notoriu pe care nu dadeam doi bani la prima vedere, subestimand-ul bineinteles, datorita starii lui de ebrietate continua. Defapt, eu subestimez din start pe oricine vrea sa joace sah cu mine si nu ca as fi asa bun, dar imi place la nebunie sa cred asta. Ma rog...
Eram cazati la Aeroclubul Aeroportului din Satu Mare, iar acolo era un om care se ocupa de ingrijirea localului respectiv. Nu stiu cum reusea, dar pana si dimineata la prima ora era deja in forma, duhnind puternic a votca ieftina, ca sa nu mai povestesc seara... Dar ce era ciudat, era faptul ca era constient tot timpul, nu vorbea aiurea, doar ca avea o stare de bucurie continua, bineinteles enervanta atunci cand tu vii de la munca obosit. Dar treceam usor peste ea dupa ce desfaceam si noi vreo doua beri si reuseam sa intram cumva in atmosfera mirifica din jurul acestiua. Era placuta atmosfera peundeva, unii colegi faceau mancare, alti jucau table, alti povesteau, iar dintr-un CD player vechi se auzea tuguiat "pusca si cureaua lata" lucru ce ma enerva la maxim si nu ca as detesta piesa, uneori chiar imi place, mi se pare foarte haslie, era pusa pe repeat. Mai anulam eu reapeat-ul din cand in cand, dar nu stiu cum, parca niste forte divine actionau din nou asupra acestuia.
Am fost provocat de nenea, nu-i mai retin numele (desi imi pare rau) la o partida de sah. Am acceptat... Si scurt, am luat-o in freza. Nu-mi venea sa cred, adica, eu care nu mai luasem bataie la sah nici nu mai stiu de cand si practic umilind majoritatea adversarilor pe care-i aveam pana atunci, sa fiu facut praf de un betivan... Dar asa s-a intamplat si uite ca asa omul a reusit sa-mi capteze atentia. A fost mecanic de avioane, unul dintre cei mai buni, avea trei fete, din care doua casatorite si una la facultate. Era atat de mandru cand vorbea de familia lui, dar se inmuia teribil cand venea vorba de sotie, se vedea ca sufera. Aici s-a oprit, clar nu voia sa vorbeasca. Cred ca era cel mai singur om ce l-am intalnit vreo data, de-si alcolul il facea sociabil intr-un oarecare fel. Cred ca pentru el bautura era singura cale de viata si pe undeva se citea ca e foarte responsabil pe ceea ce face. Impunea respect si nu numai in fata mea ci si in fata celoralti, avea o demnitate teribila, era iubit, am ajuns sa il invidiez, desi era un alcolist.
Stau acum inert, ca un prost si ma gandesc... De fapt nici nu pot concluziona. Ce e bine, ce e rau pe lumea asta? Sa traiesti incontinu sau sa rezolvi incontinu? Sa le iei pe rand sau sa le faci toate deodata? Daca-ar fi dupa mine, as arunca tot in aer...

Ura

In viata mea niciodata nu a mers nimic. Ma plang din nou. Mi-o ajuns cu barbatia!
Am luat tot timpul decizii la nervi, am fost tot timpul razbunator, incompetent si neputincios, intr-o comoditate tampita, nici macar de mine inteleasa.
Sunt produsul propriilor mele actiuni. Singurul lucru care ma mai consoleaza. Nimeni nu este vinovat pentru ce mi se intampla, sunt singurul si as face bine sa-mi tin gura si sa ma tarai in continuare ca un vierme amarat. Nu sa scriu aici. Dar undeva trebuie sa rabufneasca astea. M-am saturat, nu mai pot, imi vine sa urlu, sa strig, sa omor!
De ce sunt atat de mandru!? N-am nimic din ce ar trebui, sa ma faca sa fiu asa!
De ce nu ma pot umili ca toti!? Sa fiu un om intre oameni!
De ce nu-mi cunosc limitele!?
De ce ma doare!?
Urasc lumea asta!
V-ati prea aliat cu Dumnezeu si ati si uitat de Dracu. Peste tot in jurul meu atata finete si atata pupincurism ca nu mai suport. M-am saturat de atatea vorbe frumoase, de atatia domni, de atatea mironosite. Sfinti si sfinte. Da, urasc lumea asta frumoasa si plapanda. Urasc lipsa curajului, urasc frica, urasc minciuna, urasc vinovatia, urasc puterea, urasc oamenii, urasc tot defapt si am spus-o de la inceput si ma repet din nou si din nou ca sa ma conving. Sunteti niste denaturati penibili cu morcovu-n fund sa nu cumva sa pierdeti, sa nu cumva sa muriti, sa nu cumva sa va intepati, sa nu cumva sa dati in vre-o boala. Nu poti sa duci cu cineva o conversatie pana la sfarsit in mod constructiv, pentru ca se taie, se sperie si nu reuseste sa-si mentina punctul de vedere cu tarie, indiferent cum, cu calm, vehement, sau cum o fi caracterul fiecaruia si prefera sa iasa, cu "sa nu-mi spui tu mie cum stau treburile" sau "cine esti tu de le stii pe toate". Ok, sunt un nimeni, sau cu mine nu se iese la capat si preferi sa ma tratezi cu aroganta pentru ca nu cumva sa apuc de-asupra ta si sa te ard dupa aia. Inteleg, e un principiu major de autoprotejare, ca nu cumva sa-ti fie zdruncinat sistemul tau de valuori atat de bine consolidat. Iti spun ca la fel e si in situatia mea. Dar daca unul dintre ele e gresit? Poate chiar al meu. Desi nu prea cred. Atunci ce facem? Tu ai luat decizia sa ma ignori. De ce? Iti zic eu, pentru ca nu ma iubesti chiar deloc si nu imi dai nici o sansa. Si pentru asta te urasc si nu iti mai dau nici eu vre-o una. Sau poate nu mai ai putere, rabdare, dar totusi te plictisesti cand ajungi acasa si asta ma face sa te urasc si mai tare.
De fapt adevarul e ca v-o trageti mai mult decat e cazul si uitati de orice altceva din jurul vostru sau altii nu v-o trageti deloc si visati frumos. Iar eu ma invart pe-aici ca un titirez, frustrat si neinteles.
Nu o sa ma pot afilia niciodata la ceva ce nu-mi place, asa ca urlu!

Sfarsitul lumii

In dimineata asta am visat sfarsitul lumii si nu stiu cum sa zic, dar se facea ca eu eram rolul principal, intr-o atmosfera extrem de apasatoare. Nici nu am auzit alarma de la telefon, care suna din zece in zece minute pana o opresti. A sunat asa timp de o ora.
M-am trezit extrem de derutat, m-am dus la baie si m-am uitat in oglinda. Aveam o fata speriata cum n-am vazut la mine in viata mea. M-am spalat pe fata. Fuck n-am avut asa vis groaznic in viata mea. Ciudat, eu nu tin minte visele si la un moment chiar ma ganeam ca eu nu visez deloc. Dar sa-mi vina asa vis teribil si mai ales dupa o zi perfecta in care am fost la ai mei, m-am jucat cu nepotul ore in sir pe playstation, am fost serviti de mama cu toate bunatatile de care dispunea, m-am simtit din nou copilul rasfatat, am baut cu taica-meu cateva pahare de tuica si am plecat impacat de la ei, dupa un lung timp de neintelegeri cu ei. Cu siguranta ceva se intampla cu mine. Nu sunt indragostit, nu sunt nebun, nu sunt singur, nu sunt nici ok, dar ceva se intampla in mod misterios. Simt de parca as fi evadat dintr-o inchisoare bantuita... Dar tot nu stiu ce-a fost cu visul asta ciudat, care parca m-a zguduit din toate incheieturile. Sunt pe drum, ninge teribil... Sa fie vreo corelare...?:)) Cu siguranta. M-am saturat de stiinta si tehnica. Stiinta te face urat. Iar eu in ultimul timp am fost cel mai urat om posibil... Mi-e dor... Mi-e dor de prieteni, mi-e dor de surori, mi-e dor de lume, de dusmani (desi suna manelistic). Azi sunt Guta :) numai ca nu prea stiu sa sufar. Nu mi-a placut niciodata suferinta... Numai ca pomenesc acest cuvant ma ia cu fiori. Dar nu pot nici sa o neg, e ceva ce exista. Asa ca sunt realist si prefer sa o iau din filme nu din propria mea viata.
Ninge... Abea astept sa ajung pe seara acasa, sa public asta, sa ies la un pahar de vin fiert.

Ironie

Rade viata de mine cu gura pana la urechi.
Imi fac de atatea ori probleme din nimica. De fapt problema sunt eu, cred ca toti sunt ca mine si nu am ajuns sa inteleg inca ca oamenii sunt intradevar puternici si ca unele chestii ce mie mi se par extrem de importante, pentru ei sunt de fapt o nimica toata. Daca am urat cu adevarat ceva in lumea asta, am urat puterea, puterea bruta, puterea finuta, puterea subtila, puterea inconstienta, defapt orice tip de putere. Mi se pare ca-i face pe oameni urati.
Urasc sexualitatea zilelor noastre si nu ma pot conforma acesteia, drept pentru care sufar ca un caine si nu pentru ca as reprima ceva, ci pentru ca sunt reprimat datorita caracterului meu exclusivist monogamic, dobandit bine inteles prin experiente(de ce-as fi ipocrit?) Fiecare are dreptul sa caute, sa experimenteze, sa indrasneasca, sa si-o traga la urma urmei cum vrea si unde vrea, cu cine vrea si cu cine nu, cum ii place si cum nu. Dar sa nu vina la mine dupa aia si sa-mi zica dintr-un con de superioritate, fara a-si da seama inca pe ce lume traieste, ca sexu-i sex si dragostea-i dragoste si ca n-au de-a face una cu alta findca ma scarbesc. La mine, lucrurile functioneaza simplu, te-am iubit cu toata inima mea cu greseli prostesti, cu posesivism, cu boala, cu prostie, dar de-adevarate-lea, fara smecherii de doi bani, am fost prost si tampit, golan si nemernic, razbunator si fioros dar niciodata mincinos, parsiv, ascuns si nesigur. Dragostea nu inseamna a te prosti unul pe celalalt si a te bucura pe urma de victoria iscusintei tale. Dragostea inseamna a iesi cu pieptul in fata, mandru ca-ti pasa de cineva si a recunoaste deschis in fata oricui acest lucru. Si doar atunci esti cu adevarat om si doar atunci poti incepe cu adevarat ceva! Pana nu poti realiza cu adevarat asta, esti doar o taratura ca oricare din taraturile acestui pamant. Si nu ma insel, pentru ca eu nu ma insel niciodata.
De azi nu mai rade viata de mine, rad eu de ea.


Strazi din Targu Mures

Singurile lucruri pe care nu le pot suporta la lumea asta sunt meschinaria si subversivitatea. Urasc judecatile pripite si oamenii minimali, indoctrinati si siguri. Asta-i ce-am scris ieri, acum de cateva momente ma gandeam ca omul ar trebui sa nu mai existe nici macar ca idee si ca necesar ar fi sa fim eradicati toti de un potop. Dus departe... Aerosmith... Crazy... A aparut in fundal... S-a dus vremea nebuniei... S-a dus rau de tot, imi dau seama ca poate sa se intample orice, nu ma mai poate afecta nimic, nici sa vreau.
O tanti libidinoasa cu pantaloni mulati in varsta de vreo cinci zeci de ani se ridica de la masa alaturata si incepe sa danseze in timp ce se pregatea sa plece asteptand nota, intr-un local sus pus care nu are nimic de-a face cu dansul... Greata... Teribila greata... Disgratios. Si tocmai ziceam ca nu ma mai poate afecta nimic... Imi vine sa rad, ma contrazic de la o secunda la alta... O fi avand si ea povestea ei ca fiecare din noi... Fara doar si poate o femeie puternica... Fuck, totul are un pret pe lumea asta...
Ma relaxez, m-am saturat sa-mi scormonesc raul din mine si sa-l amplific pana la autodistrugere...

Monolog

- Gabore, poti fi barbat?
- Poti!
- No, fi! Te tot smiorcai atata ca o lelita lesinata... Unde ti-e mandria ta ma pula?
- Aaaaaa... Da, ce tare eram io candva... Ii luam la pula pe toti fara ca sa-mi pese...
- Candva... Da. Te auzi, esti patetic!?
- Nu-s! M-am maturizat doar...
- Te-ai maturizat pe dracu! Nu vezi ca ai inceput cu nu...
- Trebuie sa mentin echilibru.
- Iti fut doua echilibre peste cap de-ti sar capacele! Nu vezi ca rad de tine si se lafaie pe la spatele tau!?
- Cine rade, lumea e corecta si frumoasa.
- Tu te-ai tampit de-a binelea...
- Nu m-am tampit, sunt doar intr-o criza de identitate normala.
- "Criza de identitate normala" ha ha ha ha, de cand pula mea esti propriul tau psiholog, hai spune ca-s curios? Cred ca-ar fi cazul sa te duci la doftori, zau... Cu ce-am inceput? Aaaa, cu poti fi barbat, nu? Deci poti?
- Da.
- Si atunci de ce scrii toate tampeniile astea, te ajuta cu ceva?!
- N-am nici cea mai mica idee... Asa ca-i misto piesa asta?



- E chiar super!

muzica de-a mea

Loading...