Plugusoru'

Anul 2011 a fost cel mai frumos an din viata mea. A fost anul care mi-a demonstrat ca am avut dreptate cu toate crezurile mele. Sunt singur acum, mai impacat cu mine insa-mi ca niciodata. Am invatat sa vad lucrurile clar si sa procedez constructiv desi la un momentdat am schimbat numele blogului in distrugatorul iar adevarul e ca daca vrei sa reusesti cu adevarat ceva, trebuie neaparat sa distrugi altceva si cam asa functioneaza lumea asta. Iar daca am distrus ceva, am distrus numai in interiorul meu... (bine, am distrus si in exterior... dar asta-i altceva - chestii reparabile) Pornesc in anul nou cu o viziune mai diferita asupra vietii si mai buna zic eu, viziune in care sper sa reusesc sa nu mai accept roluri ce nu mi se potrivesc, sa rezist tentatiilor perfide si sa nu-mi pierd cea mai buna chestie pe care o am: naivitatea. Sper sa nu mai starnesc invidie, dezgust si neintelegere, sa pot face odata pentru totdeauna lumea sa inteleaga ca sunt cel mai fericit om de pe pamant, fie ca am iubita, fie ca nu si ca problemele mele nu vin de la asta...

Va urez,

Iubiti-va fratilor!

si iubiti-ma si pe mine!

La multi ani!

Detasare

Ceata densa, un aer umed, o padure de fag cheala, golita de iarna asta mult prea calduroasa. E decembrie si nu stiu de ce gandul ma duce la zilele reci de toamna in care candva demult eram la oi cu bunicu-meu. Era frig, dar eram bine imbracat si nu simteam vantul patrunzator si de multe ori rafalele puternice de ploaie. Totul era compensat de frumusetea padurilor linistite, de paraile invapaiate si iuti de munte si nu in ultimul rand de laptele proaspat de capra muls seara si pus la fiert la focul aprins in fata cobarului unde dormeam, intr-un ciaon de fonta in care inainte era facuta mamaliga. Un miros extrem de placut si un gust extraordinar pe care nu-l pot uita niciodata. Imi aduc aminte cum ma trezeam peste noapte si imi scoteam nasul afara, totul era inghetat, un cer senin, o luna clara, brazii... Mai ieseam de sub cojocul de oaie extrem de calduros, scormoneam focul si mai puneam lemne sa arda, aprinzandu-mi o tigara. O liniste nemaipomenita conturbata doar de pocniturile lemnelor aprinse si de cate un clopot al unei oi.
Sunt clipe de neuitat, ce au ramas adanc in mine, la care ma raportez si care ma tin tot timpul deasupra, care mi-au demonstrat ca viata inseamna mult mai mult decat o oranduire pe care trebuie sa ti-o asimilezi.

Pe drum

Ma intorc din Maramures, am fost la Baia Mare... Un sofer infernal, conduce extrem de incet... Dar nu pot sa-i zic nimic, defapt conduce regulamentar. Ar trebui sa iau exemplu. Cred ca eu sunt doar crizat si nu inteleg de ce, acum nu mai am chiar nici o problema... Nu pot intelege de unde poate izvora atata calm, atata pasivitate... Mi-au luat astia permisul pentru o luna, depasire pe linie continua... Acum stau in dreapta si astept sa rabufnesc... Nu rabufnesc, saracu om nu are nici o vina pentru infernalitatea mea.
Calmeazate prostule, nu toti is ca tine, asa ai fost si tu candva, ii enervai pe toti cu calmul tau. Dar uite ca ti-a ajuns randul...
Exista o tensiune, as zice eu normala, prezenta inainte de sarbatori, nimeni nu se mai gandeste obictiv la treaba... La toti parca le-a bagat Dumnezeu in fund artificii... Parca toate astea se rasfrang asupra mea... Sunt foarte empatic (mi-a iesit chiar si la teste...) Preiau din aer tot, ca o sugativa...
Nu stiu unde ma grabesc asa, doar n-am nici un obiectiv precis... Poate doar ce fac maine, iar ce fac maine e floare la ureche pentru mine, merg pana la Timisoara, imi fac treaba si inapoi acasa... Dar imi ocupa tot timpul... Vreau sa ma plictisesc, macar o zi, sa nu stiu ce sa mai fac ca sa-mi treaca. Cred ca plictiseala e singurul sentiment ce nu l-am mai trait de mult...
Am ajuns la benzinarie, o sa iau ceva dulce
Am ajuns acasa. Am scos cheile din contact si m-am lasat pe spate in scaun cu privirea atintita pe odorizantul agatat in oglinda. Nu vedeam nimic. Am stat asa doua minute, doua minute goale... N-o sa pot fi niciodata serios, mi s-a oferit sansa asta de a fi asa cum sunt. S-au poate eu mi-am oferit-o, habar nu am...
Tot timpul, de cand ma stiu am fost obsedat de intelesurile profunde ale vietii si asa sunt si acum...
Numai ca nu mai tine...
Ma duc...
Desi nu as vrea...
Nu ma duc...
E 11 noaptea...

O lume clara

Imi dau seama ca eu traiesc cu totul si cu totul intr-o alta lume, nu ma uit la tv, habar nu am ce se intampla in tara, nu stiu de o stire de nimic, paralel total. Nu mai vorbesc de politica... Nu mai vorbesc de fotbal... Ma uit pe facebook si vad tot felul de cauze: sustineti Rosia Montana, stop defrisarii in transilvania, opunetiva desfintarii institutului inimii... Normal e bine sa ai spirit civic si frumos totodata, dar mi se par atat de tardive si fara noima aceste incercari subite de a te alatura unor cauze prin postarea pe wall... Dar ma rog, fiecare face ce vrea cu peretele lui, nu stiu ce m-a apucat pe mine sa bag de vina... Sa continui de unde am pornit, daca pornesc televizorul si indiferent pe ce-as da nu pot sa nu observ ca exista acea impachetare frumoasa a tot, o plastificare opulenta pe care sper sa nu fiu singurul care o vede. Pana si emisiunile de cultura unde finetea si bunul simt ar trebui sa fie marca numarul unu, sunt eclipsate de atot puternica impachetare care vrei nu vrei iti fura ochii si te duce departe de esential. Nu ma insel deloc daca spun ca traiti intr-o lume urata, bazata pe puterea bruta a falsului, o lume care era sa ma prinda si pe mine in ghiarele ei, promitandu-mi siguranta fraternizarii. Adica simplu, esti cu noi, esti ca noi - nu-ti facem rau... Eram aproape de ghiarele ei si mi-am dat seama ca nu mai aveam mult sa fiu prins, incepeam sa mint fara rost, prea obosit tot timpul sa mai pot da explicatii lungi celor dragi, bine inchegat in problemele de serviciu...
Acum cateva zile am vorbit cu un tip care mai in gluma, mai in serios imi spuse ca o "omoara" pe nevasta-sa, ca si dupa ce ajunge acasa, foloseste chiar si in comunicarea cu ea formulele specifice serviciului lui... Tot respectul pentru acest om, pentru faptul ca a constientizat problema. Intr-o astfel de lume e aproape imposibil sa-ti mai pastrezi o integritate personala si intalnesc din ce in ce mai des niste produse ale acesteia de care sincer ma ingrozesc, oameni dusi, dusi de-a binelea... Da, am si eu o vina pentru asta si nu mi-e rusine s-o recunosc si n-am nici un drept sa stau in lumea mea perfecta... Dar nu sunt destul de puternic pentru lumea voastra si nici nu vreau sa fiu vreodata... Stau aici unde-i cald si frumos.

Iubire

Sunt la mare... In perioada asta e magnifica... Stau pe plaja in dimineata asta... Sunt usor, plutesc... Singur, patruns de briza asta racoroasa si puternica de noiembrie... Am intalnit cei mai frumosi ochi ce i-am vazut vreo data... N-am iubit nimic in viata asta a mea mata bazata pe munca si supravietuire... Ii iubesc si ii voi iubi vesnic... Am luat o scoica, o scoica ce n-am s-o pierd niciodata - scoica sufletului meu... Destinul e un vierme mic de care nu mai imi pasa... Ascult valurile puternice, privesc nemarginirea ei... Mi-e tata, mama, sora, frate, prieten...

La Cetate

In noua bucatarie cu o cana de cafea, un pahar de cola si o tigara aprinsa, m-am surprins din nou in pozitia mea de ganditor... Doamne ce o urasc! Imi dau seama ca si in poze si in viata ma gasesc de prea multe ori in aceasta stare de sfinx, penibila...
Am fost aseara la cetate unde s-a desfasurat festivalul vinului. Galagie multa, entuziasm, oameni bauti, viata. M-am dus sa ma intalnesc cu ai mei, veniti cu program artistic. Nu rateaza nici un eveniment de genul acesta, sunt o trupa mare de prieteni din sat imbracati in haine nationale ce danseaza si canta pe multe scene afisand traditiile din zona noastra. Mi-s dragi, niste copii... O privesc pe mama zambareata si vesela, o femeie foarte frumoasa. Pe tata serios si nepasator putin afumat de la tuica tare, simpatic.
Ma gandesc cat de dus pot fi eu sa-mi privesc propri parinti ca pe niste copii. Dar asa-i vad sincer si asta-i scoate din minti... Dar nu pot fi altfel, fals.
Cunosc deja toate tertipurile, glumele, discutiile ce au loc la astfel de evenimente, ce-o sa zica ala in urma afirmatiei celuilalt, o melodie ciudata care parca se repeta incontinu. Nu stiu de ce multimile imi dau un disconfort, parca ma simt obligat sa afisez o stare de bine in concordanta cu cea din jurul meu. Pe undeva imi si place, privesc totul ca pe un musuroi de furnici, de sus, din grandomania mea inexplicabila... Dar cine m-o mai fi bagand in seama si pe mine... Alung... Alung cu privirea, cu corpul, cu toate dispozitivele ce le am la indemana.
Esti singur ma, asta-i problema!
Esti pe dracu, asa ai fost tot timpul si-ti place, savurezi nimicnicia, savurezi si tu in felul tau, iti place sa vezi cum li se sterg frustrarile sub aburii alcolului, cum isi abandoneaza grijile, cum devin oameni, cum li se sterg ridurile.
Tu de ce nu poti fi asa, de ce nu te lasi macar odata prada acestei vieti?
Foarte simplu, trebuie calculat totul.

La intrecere cu adolescenti

M-am trezit buimac, m-am dus sa pun de-o cafea, tarandu-mi picioarele trezit inainte de limita de telefoane, la unu` suna alarma, la altu` suna insasi el, sora-mea ingrijorata ca nu ma mai vazut pe mes, wow... de fapt da, lucru mare, eu tot timpul online si disponibil. Mi-o crapat serviciu de date, ce-i asa mare lucru... Pornesc radioul care nu stiu de ce se opreste cateodata peste noapte... cred ca pica netu` si aici.
Iarasi asculta vecina muzica tare... Copila asta ma omoara, o fi surda? Prea tare! La dracu, am uitat ca si eu am dat tare ieri. Nu-i pot zice nimic... Macar azi nu se aude nimic in ungureste... A pus evanescence, dau radioul incet si imi vine sa rad... ascult de la ea.
Mindenek, mindenek...ungureste. Fuck! Stai ca-ti arat eu tie!
Pun Pantera si dau tare... Am acoperi-to :D
Ea da mai tare, eu dau mai tare... si-a gasit cu cine!
Si o tinem asa cu instrumentele la refuz. Cred ca ai ei merg mai tare... Trebuie sa-mi iau boxe mai mari, asa nu mai merge!


Blogurile sunt lucruri de femei.

Cata dreptate avea un prieten...
Mi-a spus asta, mai Adi, blogurile sunt lucruri de femei...
O fi avand dreptate...
Bineinteles ca i-am raspuns:"Si ti se pare ca io-s barbat?" A ras, vazand ca n-are cu cine...
Si am stat si am meditat o perioada si mi-am zis, da, chiar nu sunt barbat daca barbatia inseamna ceea ce vad la voi, o slabiciune teribila, un morcov imens, o pozitie de drepti luata numai de auzirea telefonului nevestei... slabiciune pe care am avut-o si eu recunosc... Doamne multamu-ti ca am scapat de ea... Mi se cam rupe de senviciurile voastre, eu manc la restaurant. Si totusi am nevoie de pizda... Fuck, iarasi am dat-o in bara!
Concesii, concesii si iarasi concesii... nuoante de gri... placute... omenesti...
Sentimente? Fugi Adi, fugi! pana nu lovesti pe cineva din nou sau o sa-ti faci rau singur... dute, lasale... ce poate fi asa greu, tineti conglomeratele pentru tine, poti trai ca o planta, ca o leguma roditoare, nu vezi, asta se asteapta de la tine!

Copil la 33 da ani

O duminica extrem de relaxanta, poate cea mai relaxanta pe care am avut-o in ultimii ani...
Am adormit azi dimineata pe la ora 7, dupa o noapte in care am vizionat 3 filme neputand sa dorm.
La 1 am fost trezit de prietenii mei sa mergem la o cafea. S-au dus inainte eu stand comod sa fac un dus, sa ma pun la punct, sa-mi beau cafeaua premergatoare... Din ritmul meu "matinal" nimeni nu ma poate scoate, poate sa tune, sa fulgere, sa vina sfarsitul lumii ca nu e nici o sansa... E deja un obicei format, un fel de semnatura personala. Asa ca-am intarziat aproape o ora, dar nu s-a suparat nimeni. Ce nu inteleg la prietenii mei, un el si o ea ce au in urma o prietenie ce dureaza aproape de 10 ani, cum pot sa fie inca doi indragostiti? Fara doar si poate, un echilibru perfect.
Ii observ cum discuta, de parca nu s-au mai vazut de mult timp, defapt ei stand impreuna. Invidie? Hm, nici pedeparte...
Cum sa-mi doresc asa ceva, eu care numai atunci cand vad o femeie, mintea mi-o ia numai prin colturi netrebnice...
De la cafeaua luata in localul in care mergem cel mai des am mers la o pizzerie findune foame, un alt local vechi din mures cunoscut pentru cea mai buna pizza din oras. Imi place ce-i mai bun din toate... Un arogant... Da-mi place... Si ma costa... Dar asta e o alta poveste ce face parte din partea mea lipsita total de pragmatism.
Azi sunt tacut si putin simpatic... cred...
Am intrat in pizzerie, am luat loc la masa find intampinati de doua ospatarite frumoase, una mult prea tanara si copila ca sa fie bagata in seama, iar alta... bunuca si draguta, poate prea dragta... Dreptate a avut cine mi-a zis ca de la o anumita varsta incepi sa cauti nod in papura... dar totusi ma indoiesc, eu am cautat nod in papura de cand ma stiu... asa ca imi mai dau o sansa. Ma rog...
Ne-a servit impecabil, zambindu-mi mie parca mai altfel ca ne, eram singur. Recunosc sincer ca mi-a atras atentia. Avea o bluzita alba cu un decolteu nu foarte mare, cu sanii putin ridicati, maricei... picioare ferme... blonda cu ochi verzi dar avea si un defect fizic peste care am trecut cu vederea fara nici o problema, stergea masa de vizavi de unde s-au ridicat doua tipe ce nu-mi placeau, una tragea din tigara ca un barbat dand fumul pe nas iar cealalta avea cuoafura neingrijita...
Am ramas paralizat cumva, urmarindu-i miscarile sigure cu care aceasta stergea masa intinzandu-se lasciv lasand sa i se vada o mica parte din fundul rotund atat de... incet, incet incepeam s-o vad goala cu sanii atarnandu-i deasupra mesei... Dar am tresarit, dandu-mi seama unde sunt si m-am uitat dintr-o data la prietenii mei ce stateau cu privirea atintita spre mine razand:
"Adi incearca un zambet :))" Iar am fost prins...

Injectie

Mi-am lipit cu scoci inima si am pornit din nou ca un uragan, ca o bomba atomica nedeclansata, singurul stil pe care-l cunosc, al meu si al nimanui, nemailasand timpul sa vindece ceea ce pare nevindecabil pentru ca sufletul meu e un fel de diabetic ce acum se hraneste din injectii. A venit toamna, anotimpul meu preferat. Imi vine in gand sa ma duc in Londra, nu stiu de ce, probabil ca acolo pare toamna tot timpul, cel putin in viziunea mea, probabil atras de arogantele britanice pe care eu nu le pot vedea decat distractive, probabil ca am acolo o sora si o gramada de prieteni la care tin mult. Habar nu am... Dar mi-am promis demult sa raman aici, sa fac fata ca un viteaz ce sunt tuturor incercarilor la care ma supune viata de roman. Si de ce n-as ramane in Londra asta mica numita Mures, locul unde stau acum in bucatarie si privesc pe geam oamenii pe care-i cunosc atat de bine dupa atata timp, oamenii plictisiti azi finca e duminica, oamenii agitati maine findca e luni, vecinele de la etajul 1, atat de bune, vesele ce au iesit la o tigara in fata blocului...
Gaboree... unde te duce mintea, esti om matur!
Ma resemnez si totusi nu pot trece cu vederea ca se mai uita dupa mine cu coada ochiului... :) si de multe ori incearca sa ma salute respectuos... :)
Ce bun ma dau...
Dar asta e adevarul.
Drept pentru care, imi rezerv o anumita aula de macho man, aula ce nu mi se potriveste sub nici o forma, dar eu mi-o rezerv. Ma gandesc la constitutia primara a omului si la denaturalizarea lui, la moralitate si la lipsa ei, dand dreptate amandorora cu riscul de a fi lipsit de personalitate. Si atunci ma intreb eu oare unde ma aflu, oare eu de partea cui sunt?
Imi raspund categoric ca sunt de partea celora ce sunt cu mine fie ca sunt morali, fie ca sunt imorali; fie ca sunt frumosi, fie ca sunt urati... Si asa suntem toti.
Acum la ora asta tarzie ies la o cafea cu prietenii, intr-un pab magnific, poate agat ceva... si ma gandesc cum as putea eu sa fiu altfel, sunt dependent de mine si de tot ce-i in jurul meu.

Hormoni si prostii

Asa ciuda mare am fata de oamenii care-mi dau putere si nu ma lasa sa zac in infernalitatea mea calma si impenetrabila. Nu pot sa-mi dau seama ce pot vedea in mine mai mult decat un om logic cu dorinte si idealuri marunte. Traiesc intr-o lume plina de mojici incapabili sa vada mai mult decat au fost invatati sa vada, plictisiti de propria lor conditie si totusi neavand curajul de a incerca macar sa-si infrunte destinul tragic si mocirlos. Fara ca sa ma laud, imi dau seama ca am o personalitate debordanta, adesea fiind intrebat de oamenii cu care intru in contact cati copii am... Aici intervine stupoarea mea si ma rusinez cumva, nestiind cum sa raspund ca aproape sunt virgin din nou si nici nu mai stiu decand nu mi-am mai tras-o si voi ma intrebati cati copii am...? In sinea mea sunt cel mai calm om posibil, cu o logica imperturbabila, o adevarata masinarie. In schimb in exterior, sunt imponderabil, imprevizibil, de multe ori un fenomen de care nu poate sa-ti fie decat frica. Abea acum imi dau seama ca pe mine chiar nu ma stapaneste nimeni si nimic, la modul cel mai propriu cu putinta... Si totusi exista niste sentimente care ar putea sa o faca... Niste sentimente de care fug ca de dracu, incapabi de a le face fata pentru ca n-au de-a face nimic cu logica. Cred ca viciozitatea este singurul lucru ce ma face uman... Mi-e dor de buci mari si carnoase...

Cum poate un prost sa-ti strice noaptea

Stau pe bloguri si citesc cu mare placere lucruri interesante scrise de altii, uimit de oameni ce mi se aseamana. Cu un pahar de gin tonic langa mine si o tigara aprinsa din nou in camera. Printre ele mai conversez pe mesenger cu un prieten care lucreaza la nonstopul de langa mine, ce ma cheama la el sa-i tin de urat. Nici nu ma gandesc, prea comod, neavand chef nici sa ma duc la frigider sa-mi scot ceva de mancare, desi am o foamee, fascinat cumva de lumea asta virtuala care totusi nu e doar atat. Sunt oameni cu intamplari, cu vise, oameni vii care fac ceva, care isi gasesc timp pentru a arata ca exisa. E vineri noaptea, acum deja ora 4. Nu pot dormi datorita faptului ca am lucrat de noapte in ultimile doua saptamani si mi s-a schimbat practic orarul de somn. Oricum am dormit pana la trei dupamasa.
Numai ca in timp ce vorbeam cu Florin, razand de el ca e nevoit sa asculte un betivan ce tot indruga si sa aiba rabdare cu o tanti ce i se pareau prea scumpe tigarile care oricum au preturile la fel peste tot, imi suna telefonul de serviciu. Cine poate fii, nimeni altul decat cel ce m-a sunat si noaptea trecuta pentru aceeiasi problema, calm si impasibil ca si cand ar fi un lucru normal sa uiti de pe-o noapte pe alta simpla apasare a unui buton. Sunt oameni care ma suna noaptea pentru probleme reale si se scuza pentru deranj inainte de a incepe orice conversatie. Da acest domn nu! Si incepe direct cu: da ma adi! Il ascult cu calm si ii explic din nou ce buton trebe sa apese. Toate bune si frumoase, problema rezolvata, numai ca la 5 minute ma suna din nou, o alta problema, aparuta prin sistemele lui care nici macar nu e o problema, e doar o aberatie.
Pana acum m-am ferit tot timpul sa cred ca exista oameni prosti sigur pe mine ca exista doar oameni cu probleme acordand creditare tuturor. Si totusi se pare ca am gresit acordand creditare acestui domn pe care normal si logic ar trebui sa nu-l bag in seama. Dar nu, eu trebe sa scriu o intreaga povestire despre asta, pentru ca mi-a zgandarit intregul meu sistem de valuori, punand la indoiala faptul ca nu exista oameni prosti. Si totusi... are calitati. Dar nu mai suport sa-i inteleg pe toti!

Exces de sinceritate

Ma intreb, oare eu m-am bagat la chestii pe care nu le pot face, sau am fost prins in ele fara sa-mi dau seama. Categoric si una si alta. In dorinta mea de a dovedi ca sunt ceva maret, am incercat sa nu arat ca sunt slab si neputincios iar atunci cand am facut-o am ingrozit lumea din jurul meu. Vazandu-i ca sunt atat de ingroziti am incercat sa nu mai fac asta niciodata, mintind cumva ca sunt mare si puternic, probabil din mandrie si orgoliu, probabil ca nu am putut vede niciodata vre-o fatza care sa se uite la mine cu dezamagire.
Sunt cu destinele propriei mele vieti in mana de foarte mult timp.
Locuiesc de 8 luni de zile singur intr-un apartament cu doua camere in chirie, intr-un an in care am avut nu mai putin de 3 accidente rutiere in urma carora a trebuit sa dau nu mai putin de 3800 de lei. Imi platesc lunar utilitatile, gazul, curentul, chiria si intretinerea. Ieri m-a sunat proprietara ca vinde apartamentul putin afectata si jenata (totusi stau aproape de 10 ani, cu mici intreruperi, aici...) in doua luni de zile sa-mi gasesc alta chirie. Am gasit deja azi. Ma gandesc la ce-am facut in toti acesti 10 ani... Si imi dau seama ca enorm de multe. Am prieteni care ma sustin, colegi ce ma apreciaza, oameni ce ma saluta de la distanta. In schimb familia la distanta... Mi-am lasat familia in departare pornit sa fac ceva maret cu viata mea, singur, intr-o incapatanare nebuna, de multe ori haotic dar cu un scop precis si nu am dat inapoi nici macar o secunda.
Am vazut privirea extrem de acuzatorie a unui copil ce m-a iubit extrem de mult, privire pe care nu o s-o pot uita niciodata, inchistata adanc in creerul meu. Am fost ranit si am ranit la randul meu, poate de zece ori mai tare, am crescut si am cazut si totul in numele unei idei simple numita "iubire" caracterizata la un moment dat ca fiind ceva de genul "iubirea nu inseamna sa iti doresti ca persoana iubita sa fie sclava ta personala" ioi ce m-am enervat atunci, tremurand tot! Cate bazme, cate povesti tampite pot nascoci unii si cat de fraier puteam fi eu crezand asa ceva. Acum imi vine sa rad si vin cu viceversa prosteste cum numai eu stiu si zic ca iubirea e sa fii sclava mea personala, sa mi-o sugi si sa ti-o ling pana tremuri toata si uiti de prostii!



Nu va speriati, e doar o migrena cauzata de faptul ca vecinii au spart toata ziua cu masina de gaurit in timp ce eu trebuia sa ma odihnesc dupa o noapte de munca. Maine promit ca vad lucrurile mai frumos.

In drum spre Alba

In drum spre Alba, din nou in ungherele mocirloase ale mintii mele. Am cedat volanul colegului meu pe care l-am obosit cu simfonia lui Enescu de pe radio cultural. Nu stiu de ce am asa mare nevoie de a fi diferit, nu stiu de unde vine aceasta dorinta nebuna de a ma retrage si inchide. Poate ca chiar sunt diferit si mi-e greu sa accept asta dorindu-mi prea mult sa fiu un om normal. Cine stie... Se insereaza... La orizont un soare rosu ce incearca sa cada chinuit parca, lasand in urma inca o zi cu nimic mai speciala de cat altele, o zi torida numai buna de fermentat si macinat nervii. Dar s-a lasat racoarea si parca linistea m-a cuprins probabil insuflata de ritmul lent al simfoniei ce o ascult. O injuratura a colegului:"bagatai p... In loganu' tau galben". Imi vine sa rad, las sa mai injure si altii. Sa inserat deja. Trec prin Aiud, locul unde am facut armata, cate amintiri... Mi-a placut orasul asta cu cladiri vechi, linistit... Ma duc la munca si nu am chef deloc dorindu-mi sa raman vesnic in momentul asta in dreapta soferului, cu o cafea si un pachet de tigari langa mine, paralizat parca, ascultand Mozart si Enescu in inserare

Nou

Am schimbat numele blogului din traitorul in distrugatorul, era nevoie, ceva nu pusca cu stilul meu de viata si sincer m-am saturat sa tot fiu un traitor. Distrugatorul se potriveste mai bine.



Fac pe desteptu'

Oare sa scrii pe bloguri, sa stai pe saiturile de socializare este dovada de copilarie sau este un lucru normal, modern caruia nu ai ce face si trebuie sa i te alaturi pentru a nu cadea dintr-o data prada lumii in care traiesti, sa ajungi sa fii luat in ras, ma da tu n-ai cont pe mai stiu eu ce?
Pun intrebarea asta din perspectiva utilizatorului maniac si plictisit, cel care a ajuns la concluzia ca e atat de comod sa razi, sa te lauzi, sa discuti pana si de pe buda sau din cada de baie. Ceea ce ne ofera tehnologia din ziua de azi este intradevar atat de uimitor. Si cand te gandesti ca nimic nu se opreste si totul evolueaza intr-o viteza considerabila incat de multe ori nu apuci sa-i faci fata, nu pot sa nu ma opresc si sa ma intreb, oare e bine?
Ma gandesc... Este posibil ca numai eu sa fiu prins de chestia asta si sa mi se para ca toti sunt ca mine, excluzandu-i bineinteles pe cei mai in varsta fericitii care nu au de-a face cu astfel de treburi sau nefericitii care nu prea mai au cu cine vorbi... Si stiu ca nu-i asa, nu sunt singurul pentru ca numai in lista mea de prieteni(si nu pun prieteni intre ghilimele desi in prima faza asa am avut tendinta, totusi multi dintre ei chiar imi sunt prieteni) mai mult de jumate au activitate zilnica la fel ca si mine.
Viata virtuala, plastic, americani, informatia e totul. Fuck! (Scuze am vrut sa zic: la dracu sau ma fut?!?)
Am zis ca imi iau o saptamana concediu si ma duc in varfu' muntelui la oi, fara telefoane, fara internet, fara conserve sa respir aerul curat al padurii dar am aflat ca si aia si-o vandut oile si au taiat padurile pentru ca nu prea is rentabile, dandu-si seama de noile tendinte "spirituale" care au ajuns si acolo.
Sunt prins intr-un cerc vicios, undeva intre maturi si imaturi, undeva intre modern si clasic, nevoit sa tin partea fiecaruia, sa tin in spate o balanta ce n-are voie sa se dezechilibreze.


La plaja

La plaja cu sora-mea si nepotu-mio. Aveam nevoie de asta, mi s-au intamplat atatea in ultimul timp incat nu stiu cum de sunt intreg si nu am facut o comotie cerebrala s-au ceva. Dar uite ca incet s-au rezolvat multe si desi inca o sa mai fie probleme pentru ca de mine se tin, daca nu le caut eu pe ele cu siguranta ma cauta ele pe mine, sunt aici si sunt pregatit sa le fac fata in continuare. E concediu si ma bucur de el, azi ma gandesc doar la cle mai frumoase intamplari din viata mea, azi traiesc in toate timpurile prezent, trecut si viitor. Din difuzoarele langa care ne-am pus se aude Marc Antony, niciodata nu mi-au placut loverii latini, pasionali, parandumi-se penibili, dar azi ii las sa se strofoace pana cand nu mai pot. In fata mea o tanti tatuata pe spate, inca un lucru pe care nu l-am inteles, de unde poate veni dorinta asta de a te inscriptiona. Imi vine sa rad, nici aici nu ma pot abtine din a fi soacra. Da-mi place. Ma duc sa sar in apa!

Dimineata racoroasa

O dimineata racoroasa, exact asa cum imi place mie...
Stau in geamul de la bucatarie si privesc in gol oamenii ce trec pe strada, unii merg la biserica imbracati in vesminte frumoase, alti au coborat la magazin, niste copii se dau cu rolele. Un convoi de nunta trece claxonand prin fata bloculi. Imi vine sa rad, de data asta chiar nu ma deranjeaza isteria ce se formeaza in jurul acestei sarbatori. Las sa-i trezeasca pe toti ca doar deaia e nunta.
Traiesc acea senzatie pe care am avut-o in copilarie, atunci cand am fost prima data in oras cu ai mei, undeva pe la varsta de 5-6 ani, o senzatie de nedescris, de nou, un fel de descoperire totala a toate, un fel de relaxare inconstienta totala, ceva mult peste relaxarea specifica sfarsirii unui act sexual. Senzatie cu care m-am mai intalnit o singura data, atunci cand m-am indragostit de cineva, ciudat, nu de cea pe care o iubesc, ci de o alta cu care am avut o iubire perfecta fara nici un strop de rautate, rautate care n-a apucat sa-si faca simtita prezenta pentru ca a durat putin, exact atat cat aveam nevoie amandoi.
Ma gandesc la suflet si la marginile intunecate ale acestuia si vad o imagine neclara, sofisticata pe care n-o pot deslusi asa ca nu merita sa-mi pun mintea. Intre timp as face bine sa fac ceva de mancare, curatenie si ordine si sa-o astept pe sora-mea in cele mai bune conditii, ca-i venita din strainatate si vine la mine in vizita impreuna cu fiu-so.

Despre femei si alti demoni

Sunt in concediu si aproape ca nu realizez asta. Stau in diagonala in patul meu vesnic desfacut, nefacut de nustiu cat timp si ce ma pune dracu', sa ma gandesc acolo unde n-ar trebui, la femei. Subiect pe care un barbat cu o buna demnitate nu-l deschide decat in gluma.
Niciodata n-am fost misogin desi aparent par unu dintre cei mai mari. Totusi am doua surori.
Am inceput sa inteleg foarte bine mecanismul prin care poate functiona o relatie, indiferent de ce gen ar fi ea si totusi nu vreau sa ma afiliez inca acestui mecanism crud si brutal, desi m-ar tenta. Un lucru ce l-am inteles eu, as putea zice ca foarte tarziu deoarece sincer sa fiu nu m-a preocupat pana acum, este ca femeile sunt demonice in adevaratul sens al cuvantului si bine fac! Imi vine in minte afirmatia unui jandarm de la finante, "sa te fereasca Dumnezeu de o femeie nefututa", afirmatie zisa in treacat, fara nervi, ca pe un adevar de la sine inteles.
Femeile au trei arme de baza pe langa multe altele marunte. Prima ar fi pragmatismul, as zice eu, o arma de aparare foarte bine consolidata, un scut care daca este pus ramai buimac cel putin o perioada pana te gandesti la cateva beri cu prietenii. Urmeaza arma cea mai de temut, trupul, care daca este folosita cu cruzime iti ia capul la o pocnitura de degete. Mintea, cea mai sexy arma, mai rar intalnita, care atunci cand isi face simtita prezenta si pune in echilibru celelalte arme, nu mai ai nici o scapare.

Povesti de adormit copiii

Stau si ma privesc de undeva de sus, din coltul obiectiv al mintii mele bolnave, care mai iese din cand in cand la lumina incercand firav sa-si puna amprenta... Imi dau seama ca sunt un om care nu judeca, nu-si construieste un viitor, traieste dupa principiul primar al supravietuirii. Niciodata n-am ascultat de nimeni, incepand din generala cand invatatoarea m-a pus la colt pentru ca nu am vrut sa recit poezia ce mi-a dat-o ea, eu dorindu-mi alta, continuand cu liceul unde dirigu' un om foarte sever si plin de reguli ne cerea sa venim obligatoriu in camasa. L-am sfidat si pe el venind intr-o zi in tricou. M-a dat afara, trimitandu-ma sa-mi iau camasa ca stateam in internatul scolii care era chiar in curtea ei. Bineinteles ca nu mi-am luat nici o camasa si nici nu m-am intors la ore provocand o ura imensa care avea sa tina aproape pana la sfarsitul liceului. Tot in liceu in clasa a-11-a imi tineam in brate prietena intr-o dupamasa, dupa meditatii in parcul scolii si la un moment dat apare pedagoga sefa care era o femeie de treaba, inpreuna cu directorul liceului, domnul Tanase care ne ia la rost: ce faceti puisori, voi nu aveti alte lucruri mai bune de facut, ce program aveti la ora asta (pentru ca in perioada aia daca statea-i in internat totul se desfasura dupa un program strict care cuprindea meditatii, curatenie, o ora timp liber la dispozitia elevului, masa)? Ei bine, i-am raspuns nonsalant: timp liber la dispozitia elevului( prin coincidenta chiar asa era). A sarit ca ars tremurand tot: mai voi in timpul asta in loc sa cititi o carte, stati aici si va giugiuliti! Nici macar nu l-am bagat in seama iar asta la enervat si mai tare plecand intepat imreuna cu pedagoga care saraca nu a scos nici un cuvant, dar m-a aprobat mai tarziu, ceea ce m-a bucurat enorm. Am terminat liceul dupa multe intamplari asemanatoare cu cele mai sus mentionate si m-am angajat la o fabrica de incaltaminte impreuna cu alti 4 colegi de liceu, unde lucram ca un rob alaturi de o groaza de femei harnice. Pe undeva era placut, nu prea puteam noi face fata situatiei,
se lucra la norma si in functie de cat faceai atat primeai, dar trebuia neaparat totusi sa faci minimul propus de firma ceea ce era foarte mult. Au venit sarbatorile de iarna si conducerea nu ca ne cerea, ne impunea sa lucram si in ajunul craciunului. Atat a trebuit ca instigatorul din mine sa iasa la suprafata. Aveam doar doua luni de munca si sincer nu-mi pasa ca o sa fiu dat afara, nu prea era o munca de mine si asa ca mi-am permis sa ma scandalizez, sustinut bineanteles de colegele care nu apucasera sa-si faca curatenia si mancarurile de sarbatori. Am oprit benzile si s-a format un grup care nu mai muncea, razvratitii si am inceput sa vorbim intre noi ca asa nu mai merge, ca nu suntem in epoca sclavagismului... Find informata, directoarea a coborat foarte afectata de ce se intampla. La aparitia ei bineinteles ca grupul de razvratiti s-a injumatatit, ceilti bagandu-si coada intre picioare si facandu-se ca se apuca de lucru.
Ce se intampla care-i problema, sa nu credeti ca nu va inteleg spuse ea diplomatic, dar trebuie sa intelege-ti ca avem comanda asta de onorat catre italieni. Parca tot sangele mi s-a urcat in cap iar inima statea sa-mi iasa afara din piept, desi stateam retras putin nu m-am putut aptine sa tac: nu va dati seama ca femeile astea au copii, ca n-au apucat sa-si faca curatenia, mancarea, ce suntem noi sclavi!? Uite ma la el, da cine es tu ma, ai si tu copii a sarit ea extrem de enervata!? N-am dar asta nu inseamna ca-s sclavul tau am raspuns eu obraznic plecand. M-a dat afara cu litera i (adica indisciplinar). Acum imi vine sa rad, eram un pispirel de copil care se batea cu directorii si cand ma gandesc ca nici acum nu s-a schimbat nimic... Dar marog, trecem mai departe, lasand la o parte peripetiile de la urmatoarea firma la care am fost angajat unde problemele mele tot cu sefii au fost si ajungem la armata locul unde regulile sunt reguli si unde nu te poti juca. As putea zice ca armata a fost un fel de paradis al incalcari regulilor. Un paradis pe care o sa-l descriu intr-o alta postare findca acum deja mi-e lene si am foarte mult de scris, oricum am inceput cu ceva si am terminat cu altceva.

Azi

Nimic nou sub soare... Eu, un nimeni care incearca sa fie cineva... Alti nimeni in jurul meu care fac acelasi lucru... Crize... Un san care ma loveste peste cot in autobuz... Mama care ma suna... Eu care nu-i raspund... Gol... Caldura infernala... Moarte... Telenovele.
De dimineata daca-as fi putut mi-as fi bagat mana dreapta in piept si mi-as fi scos inima aruncand-o pe geam cu un gest normal, ca pe un ambalaj nefolositor. Acum ajung acasa, mananc si merg la baschet, maine... vom vedea ce va fi. Viata e frumoasa, nu?

Sambata seara

Acasa pe fotoliul meu super comod, intr-un weekend ca multe altele, am pus doua filme sa se incarce timp in care am dat cu aspiratorul, am fost la magazin, am facut spaghete. Am o febra musculara cum n-am avut de mult timp datorata faptului ca am fost la baschet ieri. Nu am mai fost de 5-6 ani cand mergeam destul de des cu un prieten care a plecat in Spania. M-a chemat un coleg si fara sa ma gandesc cum fac eu de obicei am spus da si nu mi-a parut rau deloc desi acum ma dor toti muschii. Am timp liber si inca foarte mult dar nu inteleg de ce in ultimua perioada am fost parca totdeauna sub presiunea lui, lipsit total de rabdare cu orice, intr-o viteza continua de parca eram urmarit de o banda mare de mafioti care voiau sa ma impuste.
Traiesc intr-o lume naucitoare in care daca ti-ai pierdut concentrarea fie si numai pentru o clipa, risti sa devii secerat. De ce spun asta? Ei bine am fost la Bucuresti de cateva zile si nu am putut trece cu vederea faptul ca exista agitarea aia infernala care ma chinuia pe mine si dintr-o data am simtit concurenta, am simtit ca am cu cine ma bate, parca acolo era lumea mea! Erau mai tari ca mine, mai egoisti, mai artagosi. Binenteles ca spiritul meu arogant, egocentric si persiflant nu s-a putut lasa mai prejos si parca dintr-o data fara sa ma gandesc, fara sa vreau am devenit ardeleanul enervant de calm, era singura arma cu care-i puteam bate dar sincer n-am reusit. De ce? Finca pur si simplu lor nu le pasa de mine la fel cum si mie nu-mi pasa de altii, mult prea ocupat cu binele propriu, cu bunastarea mea, cu interesele mele, un trend daca-i pot spune asa, prea prezent, prea actual caruia daca vrei sa supravietuiesti trebuie sa i te alaturi fie ca vrei fie ca nu.


Accidente

Cred ca am avut in viata mea cele mai multe accidente rutiere posibile. Sigur ca nu e un lucru cu care sa ma laud, dar totusi, scriu aici ca poate asa o sa ma opresc.
Primele au fost cu motocicleta. Fara cazaturile normale as putea zice ca primul a fost cu bunica-meu, Dumnezeu sa-l ierte, un om foarte drag mie (cel mai firav accident) cand dupa ce m-am certat cu maica-mea ca mi-a luat cheia de la motor ca sa ma poata prinde la pus cartofi, am pornit motorul cu surubelnita si am plecat la Tg. Mures, fara permis, fara 18 ani la cel mai bun prieten al meu datorita caruia sunt acum in Tg. Mures si ma mandresc cu asta! La intoarcere, m-a prins ploaia, o ploaie infernala, foarte urat. Intoarcerea de la Tg. Mures, insemna destinatia Toplita, nicidecum Dumbrava, unde trebuia dupa mintea mea sa raman la matusa-mea fie iertata si ea si sa-mi gasesc de lucru. Dar socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu cea din targ pentru ca la Galaoaia, m-a oprit politia: de ce nu opresti motorul m-au intrebat, nu porneste las ca te impingem. Imi era groaza sa scot surubelnita pur si simplu, dar nu aveam ce face si in stupoarea mea am scos-o din buzunarul din interior si am oprit motorul. Actele la control! ignorand faptul ca am oprit cu surubelnita. Partea si mai grea era pentru mine acum, le-am dat talonul, buletinul si cartea tehnica, permis pauza.
-Permis n-am!
-Cum?
-Nu am.
-Ma tu n-ai nici 18 ani, unde mergi?
-La Toplita, la matusa-mea
Le-am explicat cu lux de amanunte ce s-a intamplat, cum m-am certat cu parintii...
M-au amenintat cu inchisoare, dosar penal si nu mai stiu ce, m-au speriat bine, dupa care mi-au spus:
-Ia-ti actele si dute acasa, da acasa ca de nu venim dupa tine!
Am ramas tampit, nu stiam cum sa le multumesc, am pornit motorul am intors si am plecat spre Dumbrava.
Era deja tarziu, vre-o 10 noaptea cand am ajuns in sat unde bineinteles m-am oprit la bufet sa vad cine-i pe-acolo. Bunicu.
-Nepoateee(baut bine)esti co mobra?
-Cu motocicleta, ti-am mai spus de mii de ori ca asta nu-i mobra!
-Ye cu mobra, hai du-ma acasa (foarte batjocoritor)
-Bine, hai i-am raspun eu imbufnat, mai aveam chef sa stau
Era schiop de-un picior saracu si in varsta de peste 80 de ani, nu putea sa se urce pe motor dar l-au ajutat pretenii ce erau pe-acolo. Eram scos peundeva, nu trebuia sa ma mai duc acasa unde saracii ai mei, ca intre timp venise si taica-mio, care cand am plecat nu era pe-acasa, ca altfel nu prea cred ca-mi permiteam eu asa ceva, erau disperati, inafara de el care radea pe bune, dupa cum mi-a spus maica-mea mai tarziu, desi nu mi-l prea imaginez.
Asa ca ajunsi acasa la bunica-meu, nu am apucat bine sa opresc, ca asta sa se deie repede jos, motorul era foarte greu MZ 250, si in avantul lui de a se da jos am czut amandoi sub motor, eu nefiind in stare sa-l mai tin. Accident mare nu a fost, s-a julit batranu` putin la piciorul defect si l-am scos foarte greu de acolo. Am dormit la ei si dimineata cand ai mei erau deja informati de bunica, a urmat accidentul cel mare: datul ochilor fata in fata cu ai mei.
Acum imi dau seama ca daca-ar fi sa scriu detailat nu mi-ar prea ajunge blogul asta, ca numai la cele mentionate mai sus mi-au scapat multeee intamplari cel putin haslii, ca prin mures am intrat pe contrasens, ca am ramas fara benzina, fara bani...
Dar continui cu urmatorul meu accident tot cu motocicleta, de data asta putin mai grav find ca eram cu sora-mea cu Nana pe care am reusit s-o bag o saptamana in spital. Era vina ei ca era in pantaloni scurti, daca era ca mine in blugi statea doar doua zile in pat acasa.
Au trecut cativa ani, nu multi vreo 2-3 si intre timp m-am mutat la mures unde mi-am gasit loc de munca, mi-am facut permisul de conducere categoriile A,B sa pot umbla linistit ca toti oamenii. Am ajuns la o firma unde montam alarme auto si intre timp Marcel, seful deacolo m-a distribuit pe alarme de imobile impreuna cu un fost coleg dandu-ne masina de servici. Nu i-am zis ca n-am prea condus, dar ma descurcam imi placea foarte mult. Nu o sa uit niciodata frustrarea colegului meu cand seful deacolo mi-a dat mie masina inloc sa i-o deie lui care inainte fusese sofer de maxitaxi (asta asa ca mi-au murit laudatorii). Intr-o buna zi masina de serviciu s-a stricat si trebuia sa mergem undeva sa montam o alarma si asa ca Marcel ne da Pasatul, masina lui personala proaspat luata. Era super, nu mai condusesem asa ceva pana atunci. Am mers la destinatie de data asta cu un alt coleg, am montat alarma si la intoarcere ma rugat sa-l las sa conduca sa vada si el cum merge. Sigur, zic eu. Zis si facut. Se tot mira de frane, cat de bine prind, numi ca la intrare in oras la o trecere de pietoni cineva cu o dacie cu carlig pune frana, colegul pune frana si se opreste aproape pe loc, ca doar prindeau atat de bine franele si dupa care ia piciorul de pe frana si intra brusc in carligul daciei spargand radiatorul de clima si bara fata. Dar asta afost accidentul lui, al meu a urmat la vre-o 6 ore dupa cu aceiasi masina, cand dupa ce s-au rezolvat actele cu accidentul seful vine cu noi, lasandune la alta lucrare conducand el ne mai avand incredere in nimeni parcand masina in fata unui stalpisor de vre-o 50 cm inaltime, ne arata ce avem de lucru si cheama pe sotia lui sa vina dupa el. Era seara cand am terminat, incarcam sculele si ma urc la volan, directia firma. Bag in viteza 1 si incerc sa pornesc, nu merge, ma gandeam ca ceva s-a mai stricat si accelerez putin mai tare, dupa cre masina scapatrecand ca de-un hop. Mi-am dat seama ca am agatat ceva, opresc si vad stalpisorul in fata caruia a parcat sefu masina, ce a mai ramas dim bara fata plus aripa dreapta distruse! Nu mai povestesc ce a urmat, inca mai am multe accidente si deabea acum incepe grosul.
Acum 7 ani m-am mutat la firma la care lucrez si acum,iar timp de aproape un an nu am prea mai condus si trebuia, asa ca mi-am schimbat MZ-tul batran care nu prea mergea cu o Yawa cu care am reusit performanta sa intru intr-o gramada de nisip nesemnalizata in urma orbirii de catre o masina ce vene din sens opus cu faza lunga aprinsa. Am sarit ca-n filme, m-am ridicat, am oprit motorul care inca mergea ceea ce m-a bucurat, am indreptat aripa ce era indoita, l-am pornit si am gonit spre Dumbrava unde imi propusesem sa merg. Am ajuns acasa, bineinteles fara sa-i anunt pe ai mei inainte ca merg. Mama a auzit motorul si a iesit afara:
-Tulvai Doamne, da ce-i cu tine baiete!?
-Ce, am raspuns eu nedumerit
-Ce-ai patit ma?
Am intrat in casa si am vazut ca-s plin de sange pe fata, nu am simtit nimic pana atunci, abea atunci mana a inceput sa ma doara ingrozitor. M-am spalat, iar mama m-a lecuit cu ce avea ea prin casa, am rabdat o durere ingrozitoare de mana toata noaptea iar a doua zi m-am dus la spital unde mi-au pus mana in ghips si mi-au curatat fata de pietricele. Am stat doua luni cu mana in ghips, tmp in care binenteles ca am condus motocicleta si in care m-a oprit politia pentru ca am intrat in radar, dar am fost smecher si mi-am pus casca in mana pe care aveam ghipsu ca sa nu vada. Si n-au vazut.
Urmatorul accident a fost la Sibiu cand conduceam o dubita iar un sofer de 77 de ani care nu purta ochelari mi-a agatat cu scara improvizata a rabei ce o conducea toata partea stanga a masinii.
A trecut o perioada buna, in care am condus mult si nu am mai facut accidente, cred ca vre-o 2-3 ani dupa care mi-am luat BMW e30, visul meu, trebuia sa se schimbe ceva in viata mea de sofer, devenise prea monotona, asa ca ce mi-am zis eu intr-o noapte, hai sa fac drifturi pe la spital si am intrat cu bunatatea de masina in copac.L-am reparat si la scurt timp imi sterge un tir stanga masinii: aripa stanga plus bara fata distruse.
Masina firmei:
-accident Arad
-accident Vintu
-accident Medias
La ultimile nu intru in detalii.
Toata viata mea am fost un apucat si n-am de gand sa schimb asta niciodata si nu ma intereseaza pretul si numai pentru simplul motiv ca ma urasc daca ma vad comod, cu mainicile suflecate, fara probleme si deasupra tuturor!

din Cioran

"A NU MAI FI OM

Tot mai mult ma conving ca omul este un animal nefericit, silit sa-si gaseasca o modalitate proprie de viata, asa cum natura n-a mai cunoscut inaintea lui. De pe urma asa-zisei lui libertati, sufera mai mult decat dupa cel mai mare prizionerat posibil in existenta naturala. Si atunci nu ma mir de ce omul ajunge uneori sa invidieze o floare sau o alta planta. A voi sa traiesti ca o planta, sa cresti inradacinat, inflorind si uscandu-te sub soare in cea mai deplina inconstienta, a dori sa fii o parte intima din fecunditatea pamantului, o expresie anonima a cursului vietii este a fi disperat de rosturile si sensul omenirii. Si de ce sa nu schimb o floare? Cunosc ce inseamna afi om, a avea idealuri si a trai in istorie. Ce mai pot astepta de la asemenea realitati? Este desigur mare lucru a fi om; incerci una din cele mai serioase tragedii, o drama aproape monumentala, caci a fi om inseamna a vietui intr-o ordine de existenta cu totul noua, mai complicata si mai dramatica decat cea naturala"

Respect

Ce e ala respect?
Dupa mine o fatarnicie, un fel de lasama ca te las, minciuna si lipsa puterii de a spune lucrurilor pe nume.
Nu am avut niciodata asa ceva si nici nu o sa am!
Pe de alta parte, este un fel de intelegere, de acceptare tacita a unei situatii cu care poti fi de acord sau nu!
Si nu sunt de acord nici cu asta!
La urma urmei un fel de nepasare, poate buna si asta...

Words Kill People


Am postat ieri ceva si astazi mi-a venit sa rad cand am vazut ce-am putut scrie. Asa ca am sters rapid postarea.
Intradevar era exact ceea ce simteam fara cizelari, brut si urat. Acum as fi vrut sa scriu aceleasi lucruri dar mai impachetat putin nu chiar asa badaranic si uite ca nu se poate.
Imi pare parca rau ca-am sters. Defapt era partea mea neagra, o parte din mine pe care trebuie sa o duc cu mine pana la moarte.
Nu cred in cizelarea oamenilor si totodata a mea si imi vine sa vomit cand aud expresia "sa fim mai buni" des folosita in perioada asta a pastelor.
Putem ascunde, putem sterge dar nu putem scapa.
Eventual, putem accepta.


2:07 Noaptea

Nu pot dormi. Mi se termina tigarile si n-am ce face trebe sa ma duc la non-stop la Florin sa-mi cumpar. Noptile astea nedormite ma termina incetu cu incetu. Am zis ca demisionez sa scap de ruperile astea de program. Lucru noaptea, apoi ziua, din nou noaptea apoi iarasi o buna perioada numai ziua, dupa care o iau din nou de la inceput. Ma mut undeva unde pot avea un program normal.
Dar nu pot.
De ce?
Nustiu. Ar fi multe explicatii si toate obiective nu are rost sa le insir.
Nu-mi ramane de facut decat sa ma bucur de ce am, de linistea asta de la ora 2 cand nici macar o masina nu trece pe drum, de faptul ca am puterea sa cobor pana la magazin chiar daca dupa tigari, de faptul ca am ramas cu mintea curata, de faptul ca pot scrie lucruri fara mare insemnatate :) pentru ca atunci cand dai in cugetari, proverbe si zicatori, zic eu, ai o problema.
Imi aprind ultima tigara. Ador sunetul ce se aude atunci cand arde tutunul. In timpul zilei nu l-am auzit niciodata. Mi-am permis sa-mi aprind tigara in camera, langa calculator desi am zis ca n-o mai fac. Reguli si principii prostesti. Azi sunt lejer, desi nu este cazul.
Ma intreb,
de ce scriu, care-i faza?
Si raspund,
nustiu, plictiseala nu-i. Din contra chiar ma simt bine. Si atunci nu poate fi decat dorinta de a impartasi starea mea de bine in acest neant numit internet, locul unde omenirea baga totul, locul unde imi arunc sentimentele, locul unde sunt asa cum sunt, asa cum nu sunt, asa cum vreau sa fiu, urat, frumos, destept, prost, poate interesant...
Ma duc sa-mi iau tigari

Artifact numit Mandrie

Cand raspunsul la intrebarile shecspiriene nu-si mai are nici un rost findca a fost dat deja, ma uimeste intr-un mod sa zic distractiv, capacitatea unora de a reanvia ceva ce este viu, un teribilism dus la extrem care se apropie incet incet de patetism.
Si cand totul este alimentat de curiozitatea paroxistica a altora ce nu pot sa-si vada de treburile lor si se baga in viata altora fara ca macar sa le fie rusine ma cuprinde un adevarat sentiment de compatimire fata de ambele parti.
Murdarii in care eu nu ma bag

Noroi pe ulita mea

Iluzia faptului ca sunt cineva...
Iluzia faptului ca sunteti ceva...
Sfidare...
Minciuna...
Scandal...
Nimicnicie...
Frustrare...
Cu atat am ramas...


muzica de-a mea

Loading...