Copil la 33 da ani

O duminica extrem de relaxanta, poate cea mai relaxanta pe care am avut-o in ultimii ani...
Am adormit azi dimineata pe la ora 7, dupa o noapte in care am vizionat 3 filme neputand sa dorm.
La 1 am fost trezit de prietenii mei sa mergem la o cafea. S-au dus inainte eu stand comod sa fac un dus, sa ma pun la punct, sa-mi beau cafeaua premergatoare... Din ritmul meu "matinal" nimeni nu ma poate scoate, poate sa tune, sa fulgere, sa vina sfarsitul lumii ca nu e nici o sansa... E deja un obicei format, un fel de semnatura personala. Asa ca-am intarziat aproape o ora, dar nu s-a suparat nimeni. Ce nu inteleg la prietenii mei, un el si o ea ce au in urma o prietenie ce dureaza aproape de 10 ani, cum pot sa fie inca doi indragostiti? Fara doar si poate, un echilibru perfect.
Ii observ cum discuta, de parca nu s-au mai vazut de mult timp, defapt ei stand impreuna. Invidie? Hm, nici pedeparte...
Cum sa-mi doresc asa ceva, eu care numai atunci cand vad o femeie, mintea mi-o ia numai prin colturi netrebnice...
De la cafeaua luata in localul in care mergem cel mai des am mers la o pizzerie findune foame, un alt local vechi din mures cunoscut pentru cea mai buna pizza din oras. Imi place ce-i mai bun din toate... Un arogant... Da-mi place... Si ma costa... Dar asta e o alta poveste ce face parte din partea mea lipsita total de pragmatism.
Azi sunt tacut si putin simpatic... cred...
Am intrat in pizzerie, am luat loc la masa find intampinati de doua ospatarite frumoase, una mult prea tanara si copila ca sa fie bagata in seama, iar alta... bunuca si draguta, poate prea dragta... Dreptate a avut cine mi-a zis ca de la o anumita varsta incepi sa cauti nod in papura... dar totusi ma indoiesc, eu am cautat nod in papura de cand ma stiu... asa ca imi mai dau o sansa. Ma rog...
Ne-a servit impecabil, zambindu-mi mie parca mai altfel ca ne, eram singur. Recunosc sincer ca mi-a atras atentia. Avea o bluzita alba cu un decolteu nu foarte mare, cu sanii putin ridicati, maricei... picioare ferme... blonda cu ochi verzi dar avea si un defect fizic peste care am trecut cu vederea fara nici o problema, stergea masa de vizavi de unde s-au ridicat doua tipe ce nu-mi placeau, una tragea din tigara ca un barbat dand fumul pe nas iar cealalta avea cuoafura neingrijita...
Am ramas paralizat cumva, urmarindu-i miscarile sigure cu care aceasta stergea masa intinzandu-se lasciv lasand sa i se vada o mica parte din fundul rotund atat de... incet, incet incepeam s-o vad goala cu sanii atarnandu-i deasupra mesei... Dar am tresarit, dandu-mi seama unde sunt si m-am uitat dintr-o data la prietenii mei ce stateau cu privirea atintita spre mine razand:
"Adi incearca un zambet :))" Iar am fost prins...

Injectie

Mi-am lipit cu scoci inima si am pornit din nou ca un uragan, ca o bomba atomica nedeclansata, singurul stil pe care-l cunosc, al meu si al nimanui, nemailasand timpul sa vindece ceea ce pare nevindecabil pentru ca sufletul meu e un fel de diabetic ce acum se hraneste din injectii. A venit toamna, anotimpul meu preferat. Imi vine in gand sa ma duc in Londra, nu stiu de ce, probabil ca acolo pare toamna tot timpul, cel putin in viziunea mea, probabil atras de arogantele britanice pe care eu nu le pot vedea decat distractive, probabil ca am acolo o sora si o gramada de prieteni la care tin mult. Habar nu am... Dar mi-am promis demult sa raman aici, sa fac fata ca un viteaz ce sunt tuturor incercarilor la care ma supune viata de roman. Si de ce n-as ramane in Londra asta mica numita Mures, locul unde stau acum in bucatarie si privesc pe geam oamenii pe care-i cunosc atat de bine dupa atata timp, oamenii plictisiti azi finca e duminica, oamenii agitati maine findca e luni, vecinele de la etajul 1, atat de bune, vesele ce au iesit la o tigara in fata blocului...
Gaboree... unde te duce mintea, esti om matur!
Ma resemnez si totusi nu pot trece cu vederea ca se mai uita dupa mine cu coada ochiului... :) si de multe ori incearca sa ma salute respectuos... :)
Ce bun ma dau...
Dar asta e adevarul.
Drept pentru care, imi rezerv o anumita aula de macho man, aula ce nu mi se potriveste sub nici o forma, dar eu mi-o rezerv. Ma gandesc la constitutia primara a omului si la denaturalizarea lui, la moralitate si la lipsa ei, dand dreptate amandorora cu riscul de a fi lipsit de personalitate. Si atunci ma intreb eu oare unde ma aflu, oare eu de partea cui sunt?
Imi raspund categoric ca sunt de partea celora ce sunt cu mine fie ca sunt morali, fie ca sunt imorali; fie ca sunt frumosi, fie ca sunt urati... Si asa suntem toti.
Acum la ora asta tarzie ies la o cafea cu prietenii, intr-un pab magnific, poate agat ceva... si ma gandesc cum as putea eu sa fiu altfel, sunt dependent de mine si de tot ce-i in jurul meu.

Hormoni si prostii

Asa ciuda mare am fata de oamenii care-mi dau putere si nu ma lasa sa zac in infernalitatea mea calma si impenetrabila. Nu pot sa-mi dau seama ce pot vedea in mine mai mult decat un om logic cu dorinte si idealuri marunte. Traiesc intr-o lume plina de mojici incapabili sa vada mai mult decat au fost invatati sa vada, plictisiti de propria lor conditie si totusi neavand curajul de a incerca macar sa-si infrunte destinul tragic si mocirlos. Fara ca sa ma laud, imi dau seama ca am o personalitate debordanta, adesea fiind intrebat de oamenii cu care intru in contact cati copii am... Aici intervine stupoarea mea si ma rusinez cumva, nestiind cum sa raspund ca aproape sunt virgin din nou si nici nu mai stiu decand nu mi-am mai tras-o si voi ma intrebati cati copii am...? In sinea mea sunt cel mai calm om posibil, cu o logica imperturbabila, o adevarata masinarie. In schimb in exterior, sunt imponderabil, imprevizibil, de multe ori un fenomen de care nu poate sa-ti fie decat frica. Abea acum imi dau seama ca pe mine chiar nu ma stapaneste nimeni si nimic, la modul cel mai propriu cu putinta... Si totusi exista niste sentimente care ar putea sa o faca... Niste sentimente de care fug ca de dracu, incapabi de a le face fata pentru ca n-au de-a face nimic cu logica. Cred ca viciozitatea este singurul lucru ce ma face uman... Mi-e dor de buci mari si carnoase...

Cum poate un prost sa-ti strice noaptea

Stau pe bloguri si citesc cu mare placere lucruri interesante scrise de altii, uimit de oameni ce mi se aseamana. Cu un pahar de gin tonic langa mine si o tigara aprinsa din nou in camera. Printre ele mai conversez pe mesenger cu un prieten care lucreaza la nonstopul de langa mine, ce ma cheama la el sa-i tin de urat. Nici nu ma gandesc, prea comod, neavand chef nici sa ma duc la frigider sa-mi scot ceva de mancare, desi am o foamee, fascinat cumva de lumea asta virtuala care totusi nu e doar atat. Sunt oameni cu intamplari, cu vise, oameni vii care fac ceva, care isi gasesc timp pentru a arata ca exisa. E vineri noaptea, acum deja ora 4. Nu pot dormi datorita faptului ca am lucrat de noapte in ultimile doua saptamani si mi s-a schimbat practic orarul de somn. Oricum am dormit pana la trei dupamasa.
Numai ca in timp ce vorbeam cu Florin, razand de el ca e nevoit sa asculte un betivan ce tot indruga si sa aiba rabdare cu o tanti ce i se pareau prea scumpe tigarile care oricum au preturile la fel peste tot, imi suna telefonul de serviciu. Cine poate fii, nimeni altul decat cel ce m-a sunat si noaptea trecuta pentru aceeiasi problema, calm si impasibil ca si cand ar fi un lucru normal sa uiti de pe-o noapte pe alta simpla apasare a unui buton. Sunt oameni care ma suna noaptea pentru probleme reale si se scuza pentru deranj inainte de a incepe orice conversatie. Da acest domn nu! Si incepe direct cu: da ma adi! Il ascult cu calm si ii explic din nou ce buton trebe sa apese. Toate bune si frumoase, problema rezolvata, numai ca la 5 minute ma suna din nou, o alta problema, aparuta prin sistemele lui care nici macar nu e o problema, e doar o aberatie.
Pana acum m-am ferit tot timpul sa cred ca exista oameni prosti sigur pe mine ca exista doar oameni cu probleme acordand creditare tuturor. Si totusi se pare ca am gresit acordand creditare acestui domn pe care normal si logic ar trebui sa nu-l bag in seama. Dar nu, eu trebe sa scriu o intreaga povestire despre asta, pentru ca mi-a zgandarit intregul meu sistem de valuori, punand la indoiala faptul ca nu exista oameni prosti. Si totusi... are calitati. Dar nu mai suport sa-i inteleg pe toti!