O dimineata racoroasa, exact asa cum imi place mie...
Stau in geamul de la bucatarie si privesc in gol oamenii ce trec pe strada, unii merg la biserica imbracati in vesminte frumoase, alti au coborat la magazin, niste copii se dau cu rolele. Un convoi de nunta trece claxonand prin fata bloculi. Imi vine sa rad, de data asta chiar nu ma deranjeaza isteria ce se formeaza in jurul acestei sarbatori. Las sa-i trezeasca pe toti ca doar deaia e nunta.
Traiesc acea senzatie pe care am avut-o in copilarie, atunci cand am fost prima data in oras cu ai mei, undeva pe la varsta de 5-6 ani, o senzatie de nedescris, de nou, un fel de descoperire totala a toate, un fel de relaxare inconstienta totala, ceva mult peste relaxarea specifica sfarsirii unui act sexual. Senzatie cu care m-am mai intalnit o singura data, atunci cand m-am indragostit de cineva, ciudat, nu de cea pe care o iubesc, ci de o alta cu care am avut o iubire perfecta fara nici un strop de rautate, rautate care n-a apucat sa-si faca simtita prezenta pentru ca a durat putin, exact atat cat aveam nevoie amandoi.
Ma gandesc la suflet si la marginile intunecate ale acestuia si vad o imagine neclara, sofisticata pe care n-o pot deslusi asa ca nu merita sa-mi pun mintea. Intre timp as face bine sa fac ceva de mancare, curatenie si ordine si sa-o astept pe sora-mea in cele mai bune conditii, ca-i venita din strainatate si vine la mine in vizita impreuna cu fiu-so.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu