Cand joc sah sunt foarte arogant, ma cred foarte destept(una din hibele mele majore). Numai ca, in urma cu vre-o doi ani mi-a cam fost zdruncinata aceasta caracteristica de atotstiutor arogant. Si oare de cine? De un betivan notoriu pe care nu dadeam doi bani la prima vedere, subestimand-ul bineinteles, datorita starii lui de ebrietate continua. Defapt, eu subestimez din start pe oricine vrea sa joace sah cu mine si nu ca as fi asa bun, dar imi place la nebunie sa cred asta. Ma rog...
Eram cazati la Aeroclubul Aeroportului din Satu Mare, iar acolo era un om care se ocupa de ingrijirea localului respectiv. Nu stiu cum reusea, dar pana si dimineata la prima ora era deja in forma, duhnind puternic a votca ieftina, ca sa nu mai povestesc seara... Dar ce era ciudat, era faptul ca era constient tot timpul, nu vorbea aiurea, doar ca avea o stare de bucurie continua, bineinteles enervanta atunci cand tu vii de la munca obosit. Dar treceam usor peste ea dupa ce desfaceam si noi vreo doua beri si reuseam sa intram cumva in atmosfera mirifica din jurul acestiua. Era placuta atmosfera peundeva, unii colegi faceau mancare, alti jucau table, alti povesteau, iar dintr-un CD player vechi se auzea tuguiat "pusca si cureaua lata" lucru ce ma enerva la maxim si nu ca as detesta piesa, uneori chiar imi place, mi se pare foarte haslie, era pusa pe repeat. Mai anulam eu reapeat-ul din cand in cand, dar nu stiu cum, parca niste forte divine actionau din nou asupra acestuia.
Am fost provocat de nenea, nu-i mai retin numele (desi imi pare rau) la o partida de sah. Am acceptat... Si scurt, am luat-o in freza. Nu-mi venea sa cred, adica, eu care nu mai luasem bataie la sah nici nu mai stiu de cand si practic umilind majoritatea adversarilor pe care-i aveam pana atunci, sa fiu facut praf de un betivan... Dar asa s-a intamplat si uite ca asa omul a reusit sa-mi capteze atentia. A fost mecanic de avioane, unul dintre cei mai buni, avea trei fete, din care doua casatorite si una la facultate. Era atat de mandru cand vorbea de familia lui, dar se inmuia teribil cand venea vorba de sotie, se vedea ca sufera. Aici s-a oprit, clar nu voia sa vorbeasca. Cred ca era cel mai singur om ce l-am intalnit vreo data, de-si alcolul il facea sociabil intr-un oarecare fel. Cred ca pentru el bautura era singura cale de viata si pe undeva se citea ca e foarte responsabil pe ceea ce face. Impunea respect si nu numai in fata mea ci si in fata celoralti, avea o demnitate teribila, era iubit, am ajuns sa il invidiez, desi era un alcolist.
Stau acum inert, ca un prost si ma gandesc... De fapt nici nu pot concluziona. Ce e bine, ce e rau pe lumea asta? Sa traiesti incontinu sau sa rezolvi incontinu? Sa le iei pe rand sau sa le faci toate deodata? Daca-ar fi dupa mine, as arunca tot in aer...
frumoasa povestea ta. mi-a adus aminte de un personaj asemanator pe care l-am cunoscut cu multi ani in urma. singur in mijlocul atator oameni si care gasise ca refugiu ... sau sprijin, aceeasi sticla. un om de o inteligenta sclipitoare, un om de la care aveai atatea lucruri de invatat.
RăspundețiȘtergeredaca ai fi un idiot arogant, ai spune ca e bine cum spui tu si cum faci tu, toate celelalte fiind rele. dar cum nu esti, e greu de stiut. e greu de stiut pentru ca nu sunt doua situatii la fel asa cum nu sunt doi oameni la fel. cred ca binele depinde de fiecare dintre noi, pentru ca nu tot ceea ce e bine pt mine e bine si pentru tine. nu exista reguli, ci doar supozitii si sperante. no, zic eu... parerea mea.
buna parera ta Tina :) tot timpul clara. Eu am ajuns la concluzia ca toate lucrurile sunt bune asa cum sunt si ca nu are rost sa ne coim sa le facem mai bune... e in zadar, ne futem noi pe noi.
RăspundețiȘtergereprobabil azi sunt mai high...
mersi :)
Pfff. Si-uite cum am venit eu cu o poveste cu totul diferita, vineri seara. Te-am citit abia dupa ce am scris (deh, arogantza, vorba ta!).
RăspundețiȘtergereVa trebui sa fiu de acord cu Tina. Traim fiecare dupa regulile pe care ni le-am facut. Sunt unele cu caracter general, pe care le respectam spre a nu fi penalizati, dar, in viata, ne creem singuri barierele, limitele, "pana aici am voie", mai tragand cu ochiul la vecinul, mai auzind ce patise un oarecare pe care il mai vedeam din cand in cand... Sunt lucruri pe care incercam sa le ocolim, sa le evitam, pentru ca destinul nostru sa nu fie o copie la indigo dupa un alt destin, esuat.
Eu in momentul asta sunt ca si anchilozat, curiozitatea mea si viata m-a impins sa cunosc atatea povesti, in cat sincer aproape ca am ajuns sa urasc toate destinele. I-mi dau seama ca nici cum nu-i bine. Oamenii sunt atat de malefici in cat sunt ingrozit. Vad atatea relatii fortate, atatea ambitii stupide, multa incrancenare, multa delasare. Si eu sunt considerat un slabut, ca nu lupt pentru ce mi drag, dar ma urasc cand ma vad in postura stupida de a face lucrurile fortat, cu incrancenare, numai pentru ca asa trebuiesc facute. Oamenii sunt atat de grabiti( sau poate numai cei din jurul meu) in cat i-mi insufla o stare de agitare ce nu mi se potriveste deloc si caruia de multe ori nu ma pot opune datorita puterii brute care te ia pe nepregatite. Asa m-am saturat de nimicniciile lumii de azi.
RăspundețiȘtergereSi eu ti-am citit postarea, dar nu mai tin minte, inainte de a scrie sau dupa. Probabil de la tine mi-a venit in cap asta. Fara gluma.