Nimic nu e mai sfasietor pe lumea asta decat sa simti ca nu mai ai nimic, nimic de dat, nimic de primit scufundat intr-un neant de neanteles, inconjurat de prieteni de familie de colegi nu esti singur dar iti refuzi fericirea ne mai dorindu-ti nimic, nici macar moartea, incapabil de nimic.
Mergi pe strada, iesi la o cafea cu prietenii si intalnesti o gramada de femei extraordinare pe care le-ai putea avea, dar nici macar nu vrei sa incerci prea comod, prea sigur pe tine, prea mandru nu stii ce te retine: o dorinta prea mare careia nu ii poti face fata si iti pui pe tine toate scuturile de conservare de care dispui, un complex de inferioritate sau superioritate enorm si neidentificabil, o lipsa de incredere in tine insuti? O teama de a fi fericit.
La un moment dat ai tot ce vrei o sotie extraordinara, un copil minunat, o cariera de invidiat, siguranta si nici nu vrei sa te gandesti ca ai putea sa pierzi tot la o pocnitura din daget, cuprins de iubire si protectivitate te apuci sa ridici ziduri inalte pe langa tot ceea ce ai cladit trezindu-te singur in exteriorul zidului tau incapabil sa-l treci extenuat de atata truda, mandru de creatia ta, nu-l treci de teama de a strica totul. De teama de a fi fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu